Campionatele Europene de atletism din 2026 vor avea loc la Birmingham, în luna august, o premieră pentru un oraş englez, a anunţat vineri Federaţia europeană de profil (EAA), citată de AFP, potrivit Agerpres.
"Publicul britanic are o mare apreciere pentru atletismul de clasă mondială (...). Noi am văzut de curând asta la Jocurile Commonwealth, unde tribunele erau pline, chiar şi la sesiunile de dimineaţă", a declarat preşedintele European Athletics, Dobromir Karamarinov, pe site-ul organismului continental.
Birmingham a găzduit în iulie şi august Jocurile Commonwealth, în special pe stadionul Alexander, recent reconstruit, care va fi scena Campionatelor Europene din 2026.
Următoarea ediţie a Campionatelor Europene de atletism va avea loc la Roma în 2024, între 7 şi 12 iunie.
Campionatele Europene din 2026 vor avea loc la Birmingham
Explorează subiectul
Articole Similare

52
Una dintre cele mai titrate antrenoare de gimnastică a fost trimisă în judecată - Și-ar fi agresat elevele, inclusiv pe nepoata Simonei Halep
52

970
Solidaritate impresionantă: sute de fani PAOK Salonic, prezenți la Timișoara după accidentul mortal de lângă Lugoj
970

75
Antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, a declarat că Inter Milano este o formație mai bună sub comanda lui Cristian Chivu
75

20
Finala Cupei Mondiale de fotbal din 2030 va avea loc în Spania
20

18
Radomka Radom – CSO Voluntari, scor 2-3, în faza play-off a CEV Cup
18

60
Adrian Mutu, încântat de un jucător din Superliga: Poate face diferența în campionat, e un plus
60

37
Dinamo Bucureşti a fost eliminată în optimile CEV Cup
37

24
Scandal în tenis. Antrenorul lui Peyton Stearns, anchetat pentru 'acuzaţii de comportament necorespunzător'
24

53
VIDEO - FOTO Răzvan Lucescu şi jucătorii de la PAOK au depus flori la stadionul Toumba pentru fanii decedaţi în accidentul din Timiş
53

156
Suporterii lui PAOK s-au întors din drum după tragicul accident. Tribuna oaspeților va fi închisă la meciul cu Lyon
156

42
Rapid a anunțat care este ultimul transfer al iernii
42

1.561
VIDEO Prima reacție a lui Răzvan Lucescu după moartea suporterilor lui PAOK în România: 'Tristețea este imensă!'. Omagiu pentru fani
1.561

27
VIDEO Regula Depay a fost aplicată: un jucător a primit un cartonaş galben în Brazilia pentru că a urcat cu ambele picioare pe minge
27

















Comentează