Tenismanul britanic Cameron Norrie, cap de serie numărul 9, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l cu 3-6, 7-5, 2-6, 6-3, 7-5 pe belgianul David Goffin, într-o partidă disputată marţi la All England Club, potrivit Agerpres.
Norrie (26 ani), născut la Johannesburg, în Africa de Sud, a acces în premieră în penultimul act al unei competiţii de Grand Slam, sub privirile ducelui şi ducesei de Cambridge, aflaţi în tribune, la capătul unui joc care a durat 3 ore şi 28 de minute.
Ultimul jucător britanic care a atins semifinalele la Wimbledon a fost Andy Murray în 2016, an în care jucătorul scoţian a câştigat turneul londonez pentru a doua oară.
Următorul adversar al lui Cameron Norrie va fi sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi principalul favorit al competiţiei londoneze, care s-a impus greu, tot în cinci seturi, 5-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-2, în duelul cu italianul Jannik Sinner.
Djokovic (35 ani), care a reuşit să revină după ce a cedat primele două seturi, luptă pentru a şaptea sa coroană la Wimbledon. El a obţinut marţi a 26-a victorie consecutivă pe iarba londoneză, unde nu a mai pierdut de la abandonul său în sferturile de finală la ediţia din 2017.
Cameron Norrie şi Novak Djokovic s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul profesionist, la ediţia de anul trecut a Turneului Campionilor, sârbul impunându-se atunci fără probleme, cu 6-2, 6-1, după doar 68 minute de joc.
Cameron Norrie, adversarul lui Novak Djokovic în semifinale la Wimbledon
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

8
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
8

19
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
19

13
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
13

14
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
14

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

48
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
48

19
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
19

110
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
110

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

139
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
139















Comentează