Camera superioară a parlamentului britanic (Camera Lorzilor) începe joi dezbaterile asupra unui proiect de lege care să îl oblige pe premierul Theresa May să încerce să obţină o amânare a Brexit-ului pentru a împiedica o potenţială ieşire dezordonată, fără acord, a Regatului Unit din Uniunea Europeană la 12 aprilie, relatează Reuters.
Dezbaterea din Camera Lorzilor este prevăzută să înceapă joi la ora 10:30 GMT.
Propunerea legislativă în cauză a fost deja adoptată, miercuri seară, de Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului de la Londra), cu 313 voturi pentru şi 312 voturi împotrivă.
Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie adoptat de ambele camere legislative în termen de 24 de ore.
Tot miercuri, Camera Comunelor a respins, la o diferenţă de un singur vot, organizarea unei a treia runde de ''voturi orientative'' (''indicative votes'') asupra unor propuneri menite să ofere posibile soluţii alternative acordului de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-a convenit cu Bruxellesul, dar care a fost respins până în prezent de trei ori de legislativul de la Londra.
În urma numărării voturilor s-a constatat o egalitate deplină a voturilor pentru şi împotrivă, câte 310 fiecare. Dar, conform convenţiilor Camerei Comunelor, preşedintele acesteia, John Bercow, a votat împotrivă, astfel că iniţiativa unei noi runde de voturi a fost respinsă.
Precedentele două serii de voturi orientative s-au încheiat de fiecare dată cu respingerea tuturor amendamentelor propuse, care sugerau posibile soluţii de ieşire din impas, de la anularea Brexit-ului sau organizarea unui nou referendum şi până la ieşirea din UE fără un acord. Printre celelalte variante respinse s-au regăsit diferite variante de relaţii cu UE post-Brexit, precum o uniune vamală sau aranjamente asemănătoare modelului canadian sau norvegian de relaţii cu UE.
Camera Lorzilor începe dezbaterile asupra procesului de amânare a Brexit-ului
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1
Războiul din Iran, o „lecție abjectă” despre dependența de combustibili fosili, spune șeful ONU pentru climă
1

254
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
254

1.850
Miroase a revoluție în Iran: Teheranul ia măsuri draconice
1.850

31
Extinderea „zonei de apărare avansată” - Trupele israeliene înaintează în sudul Libanului
31

2.373
După replica dură 'Nu avem de-a face cu Winston Churchill', Donald Trump l-a sunat pe Keir Starmer: criza din Strâmtoarea Ormuz pe agenda discuției
2.373

75
Trump crede că poate ajunge la un acord cu Cuba „foarte curând” - Havana confirmă discuțiile
75

2.117
Paradoxul economic al războiului: Ucraina bombardată crește mai repede decât România lui Bolojan
2.117

70
Socialiștii lui Sánchez sfidează sondajele și termină pe locul doi în alegerile regionale din Spania
70

4.914
Prima putere nucleară care ia în calcul chemarea lui Donald Trump împotriva Iranului
4.914

3.356
Mesajul lui Trump panichează piețele - Prețul petrolului a explodat
3.356

82
Donald Trump, presat să menţină restricţiile împotriva producătorilor auto chinezi
82

111
Trump acuză Iranul că foloseşte inteligenţa artificială ca „armă de dezinformare”
111

353
Factura războiului revine pe masă: Nawrocki cere Germaniei despăgubiri uriașe
353
















Comentează