Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs luni într-o zonă din apropierea aeroportului din Los A?ngeles (SUA), cu epicentrul situat în oraşul Inglewood, la vest de metropola californiană, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de EFE.
Seismul s-a produs la 04:44 ora locală (11:44 GMT) şi s-a simţit la Inglewood, Lennox şi în mai multe cartiere din centrul Los A?ngeles-ului, însă până acum nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Mai mulţi călători care se aflau pe Aeroportul Internaţional din Los A?ngeles (LAX) au comentat pe Twitter că au simţit zdruncinătura, deşi pe pagina oficială a infrastructurii aeroportuare nu s-a făcut nicio menţiune în acest sens.
"CUTREMUR: Cine l-a simţit? Am avut un scurt cutremur aici pe LAX", a scris pe Twitter ziarista postului ABC din Los A?ngeles, Rachel Brown.
La rândul său, experta în cutremure Lucy Jones a scris pe Twitter că seismul a fost suficient de puternic pentru a fi simţit de majoritatea persoanele care se treziseră la acea oră în Los A?ngeles, deşi a precizat că s-a produs la o adâncime de peste 20 de kilometri.
Mai multe seisme mici s-au produs în cursul dimineţii, inclusiv unul cu magnitudinea 3,3 în aceeaşi zonă, potrivit datelor USGS.
În ultimele zece zile s-au produs trei seisme cu magnitudinea 3 în regiuni din apropierea oraşului Los A?ngeles, potrivit ziarului Angeles Times.
USGS estimează că există probabilităţi de 60% ca un cutremur cu magnitudinea 7 să se producă în apropiere de Los A?ngeles în următorii 30 de ani, cele mai mari probabilităţi fiind în zona faliei San Andreas, ceea ce va afecta grav multe localităţi şi cartiere din comitatul Los Angeles.
California - Cutremur de 4 grade în apopierea aeroportului din Los Ageles
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează