Cei care conviețuiesc cu un câine știu prea bine că, indiferent cât de isteț sau afectuos este, a-i capta atenția poate fi uneori o adevărată provocare. Frustrarea apare atunci când patrupedul ignoră complet o minge de tenis aflată chiar lângă bot sau când rămâne hipnotizat de o veveriță în depărtare, fără să reacționeze la chemările stăpânului, situații familiare pentru mulți iubitori de animale.
O cercetare recent publicată oferă însă o soluție surprinzător de eficientă pentru a reuși să direcționăm atenția companionului nostru canin.
Studiul scoate în evidență importanța capacității de a arăta cu precizie un obiect în timp ce vorbim, un comportament denumit comunicare referențială. Această abilitate reprezintă o formă fundamentală de interacțiune umană și are un rol decisiv în procesul prin care bebelușii învață să își dezvolte limbajul.
Deși și animalele, în special câinii, manifestă o abilitate remarcabilă de a urmări aceste semnale, modul optim de a interacționa cu ei în acest context a rămas, până acum, o enigmă. Mulți stăpâni se confruntă cu dificultăți în a-și ghida câinele către un anumit element din mediul înconjurător.
S-au folosit dispozitive de urmărire oculară
În acest nou studiu, oameni de știință austrieci au apelat la dispozitive de urmărire oculară, purtate de câini, pentru a observa cu precizie reacțiile acestora la semnalele umane.
Mișcările oculare au fost înregistrate cu meticulozitate, pentru a măsura frecvența cu care câinii urmăreau gesturile experimentatorului și dacă respectau indicațiile date.
Deși inițial studiul a inclus aproximativ treizeci de câini, nu toți au tolerat echipamentul de monitorizare oculară, asemănător unor ochelari de schi, necesar pentru precizia experimentului.
Cercetătorii au continuat, așadar, cu douăzeci de câini, o selecție variată ce a inclus opt corcituri, patru terrieri, doi ciobănești australieni, doi pudeli, un collie, un flat-coated retriever, un ciobănesc german și un Rhodesian Ridgeback.
Această diversitate a permis o analiză mai amplă a comportamentului canin. Experimentul, desfășurat în prestigiosul Clever Dog Lab al Universității de Medicină Veterinară din Viena, a plasat fiecare câine în fața unui experimentator așezat în genunchi.
Două boluri erau poziționate de o parte și de alta a omului de știință, însă doar unul dintre ele ascundea o delicioasă recompensă. Câinii au fost supuși la cinci scenarii distincte, fiecare repetat de șase ori, menite să testeze diferite tipuri de semnale.
Cercetătorii au indicat bolul fie doar arătând cu degetul spre el în timp ce priveau fix câinele, fie arătând și privind simultan spre bol. Într -un alt scenariu, experimentatorul doar a fixat bolul cu privirea.
Nu a lipsit nici o glumă binecunoscută printre proprietarii de câini: simularea unei aruncări de minge către bol, în timp ce mingea rămânea de fapt în mână. De asemenea, au existat și observații de control, fără semnale specifice.
Potrivit studiului publicat recent în revista Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, cea mai eficientă metodă pentru a ajuta stăpânii să indice o direcție și să semnaleze prezența unei recompense ascunse este asocierea privirii cu gestul de indicare.
Deși atât privirea, cât și gestul s-au dovedit a fi eficiente luate separat, Christoph Völter, autorul principal al studiului și cercetător la universitatea austriacă, a subliniat că „împreună, acestea devin mai puternice”.
Ce date a oferit studiul
Înregistrările detaliate, realizate cu ajutorul dispozitivelor de urmărire oculară, au arătat că performanța câinilor era cea mai bună atunci când experimentatorul arăta și privea simultan bolul cu recompensa.
Fără surpriză, rezultatele au fost mult mai slabe atunci când omul a simulat aruncarea unei mingi.
„Aceste constatări ar putea explica de ce cercetările anterioare au întâmpinat dificultăți în a demonstra convingător că câinii urmăresc privirea sau gestul atunci când acestea sunt prezentate izolat”, a adăugat Völter, sugerând că „cheia pare să rezide în combinarea acestor semnale.”
Cercetătorii speculează că acest lucru s-ar putea datora faptului că le este dificil câinilor să-și devieze privirea de la un om care îi privește fix în timp ce arată cu degetul, scrie curiozitate.ro.
Pentru echipa de cercetare, această descoperire sugerează că patrupedele reacționează la semnalele referențiale umane și nu doar la simplele semnale direcționale.
Cu alte cuvinte, câinii par să înțeleagă sensul indicației (adică informația că o recompensă se află într-o anumită direcție), nu doar să alerge pur și simplu în direcția arătată. Cu toate acestea, ei se abțin de la concluzii pripite.
Völter a avertizat că, în ciuda dovezilor empirice privind eficacitatea combinației privire-gest, ar fi prematur să afirmăm că animalele înțeleg pe deplin natura comunicativă a acestor semnale în același mod în care ar face-o un om.
„Este pentru ei o directivă imperativă care le indică unde să meargă? Sau percep acest lucru ca pe o formă de comunicare mai complexă?”, se întreabă el. Prin urmare, sunt necesare cercetări complementare.
Echipa speră să repete studiul cu un eșantion mai mare de câini și, mai important, să utilizeze aceste noi cunoștințe pentru a vedea dacă patrupedele pot învăța și memora mai bine cu ajutorul acestei metode, deschizând calea către descifrarea profundă a secretelor cogniției lor.
Comentează