Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere puternică pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a atins 145,07 milioane de lei (30,14 milioane de euro), din care 139,69 milioane lei (29,03 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni potrivit Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 4,62%, la 9.121,27 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 4,64%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 4,62%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 4,35%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 4,57%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 4,68%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de aproape 41,54 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 22,63 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 19,41 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prodplast, care s-au apreciat cu 7,2%, Prebet (+2,11%) şi Alumil Rom Industry (+2,03%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Uztel (- 14,41%), Rompetrol Rafinare (- 14,13%) şi Societatea de Construcţii Napoca (- 14,06%).
BVB închide în scădere ultima ședință a săptămânii
Articole Similare

1.797
ANAF trage un semnal de alarmă privind o nouă înșelătorie online: ce trebuie să știi pentru a nu cădea în capcană
1.797

13
Barometrul RetuRO: Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 9 miliarde de ambalaje returnate
13

29
Producătorul de mașini de lux Aston Martin reduce cu 20% numărul de angajați
29

20
Rețelele energetice, prioritate pentru E.ON: Investiții masive în următorii cinci ani
20

75
Puterea totala instalată în bateriile prosumatorilor depășește toată puterea de stocare a energiei din România
75

22
CFR SA lansează o campanie națională pentru combaterea deșeurilor pe infrastructura feroviară
22

25
FNGCIMM lansează facilitatea de refinanțare pentru beneficiarii IMM Invest și IMM Invest Plus
25

19
INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile pentru populație a scăzut cu 2,2% în 2025
19

3.398
Cât costă să cumperi vechime pentru pensie în 2026. Suma exactă pentru un an de cotizare și și cât va crește după majorarea salariului minim
3.398

137
Hidroelectrica lansează campania „Giga Oferte la Mini Prețuri”, dedicată atât marilor consumatori, cât și clienților casnici
137

13
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în creştere
13

27
Șeful ANAT: „O ţară ca România, dacă are un buget de promovare sub 10 milioane, mai bine ne ducem acasă”
27

31
Mașinile care te lasă să-ți iei ochii de la drum: Producătorii auto accelerează dezvoltarea sistemelor, dar revoluția care aprinde controverse globale
31

















Comentează