Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat miercuri că alegerile interne la filiala liberală din Sectorul 2 vor avea loc în două-trei săptămâni, precizând că la această organizaţie nu există un scandal.
"Nu este vorba de niciun scandal. Este vorba strict de o amânare legată de o mai bună organizare a Adunării Generale. Se prefigurează o competiţie în Sectorul 2, dar totul se desfăşoară în litera şi spiritul statutului şi colegialităţii din PNL. Probabil că cel mai târziu peste două-trei săptămâni va avea loc Adunarea Generală la Sectorul 2 şi lucrurile vor fi organizate inclusiv în ceea ce priveşte participanţii cu drept de vot la această adunare în cel mai strict spirit şi cea mai strictă literă a statutului", a afirmat Buşoi la sediul PNL Bucureşti.
El a respins ideea de blat cu PSD la alegerile locale în cazul acestei organizaţii.
"Candidatul nostru Cristian Popescu s-a luptat cu toată forţa împotriva PSD şi pe vremea dl Onţanu. (...) Chiar a fost unul dintre sectoare unde ne-am luptat cu toată puterea. (...) Toţi membrii PNL au luptat la alegerile locale, fiecare cât a fost însărcinat să o facă şi cât a avut puterea să o facă", a explicat Buşoi.
Întrebat de ce alegerile interne au fost amânate la PNL Sector 2, el a motivat că aici sunt foarte mulţi membri.
"Vorbim de trei forţe politice echilibrate care au fuzionat - iniţial Forţa Civică şi PD, apoi PNL - şi pentru că numărul acesta mare de membri trebuie pus în acord cu regulamentul, cu statutul, treburi de organizare propriu-zisă. Nu avem nicio grabă. Adunările generale urmau a se desfăşura în a doua jumătate a lunii august - începutul lunii septembrie. Suntem conform calendarului, aşa încât după 10 septembrie să intrăm în bătălia electorală din luna decembrie, când vor avea alegerile parlamentare", a conchis Buşoi. AGERPRES
Buşoi: La PNL Sector 2 nu este niciun scandal; alegerile vor avea loc în două-trei săptămâni
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.008
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.008

1.822
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.822

1.406
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.406

1.223
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.223

1.216
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.216

256
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
256

1.421
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.421

677
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
677

948
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
948

702
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
702

2.842
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.842

97
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
97

111
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
111

















Comentează