Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 6,528 milioane de lei (1,323 milioane euro) după o jumătate oră de la deschiderea şedinţei, conform agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, a înregistrat o apreciere de 0,58%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,56%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,40%,, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,08%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,65%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,50%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Romcarbon (+3,25%), SSIF BRK Financial Group (+2,49%) şi Casa de Bucovina - Club de munte (+1,74%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SIF Muntenia (-2,76%), Altur (-1,64%) şi Transelectrica (-1,62%).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis luni în creştere pe majoritatea indicilor
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.748
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.748

2.175
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.175

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

53
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
53

115
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
115

83
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
83

421
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
421

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

131
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
131

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează