Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, cu tranzacţii de 4,733 milioane de lei (956.456 de euro) consemnate după 45 de minute de tranzacţionare, conform agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,83%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,79%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,71%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,74%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,27%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 1,69%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe minus cu 0,02%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Grupul Industrial Electrocontact (+7,25%), Transgaz (+5,56%) şi Nuclearelectrica (+2,8%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Rompetrol Rafinare (-5,06%), Electroargeş (-2,44%) şi Rompetrol Well Services (-2,2%).
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de miercuri, cu tranzacţii de aproape 1 milion de euro în mai puțin de o oră
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

2.005
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.005

2.600
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.600

42
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
42

108
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
108

60
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
60

129
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
129

89
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
89

430
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
430

39
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
39

135
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
135

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

34
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
34

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează