Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 21,39 milioane de lei (4,53 milioane euro), potrivit Agerpres.
Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,93%, până la 9.144,33 puncte.
Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,9%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis în urcare cu 0,8%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,91%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a închis pe plus cu 0,81%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a închis în creştere cu 1,14%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 9,12 milioane de lei, urmate de titlurile Electrica - 2,83 milioane de lei şi BRD - 2,49 milioane lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet, care s-au apreciat cu 4,33, Electroputere - (plus 4,17%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (plus 3%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Sinteza, în scădere cu 10%, Alumil Rom Industry (-1,93%) şi Carbochim (- 1,64%).
Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de miercuri
Articole Similare

203
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
203

66
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
66

1.838
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
1.838

39
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
39

31
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
31

2.471
Dezastrul despre care Guvernul nu vrea să se afle: Importurile de gaze naturale au explodat cu 75%
2.471

45
Prognoză uriașă: OpenAI ar urma să depășească 280 de miliarde de dolari venituri
45

59
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
59

6.123
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
6.123

4.444
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
4.444

204
Canada ridică semne de întrebare față de noile reguli UE pentru pesticide
204

1.238
Undă verde cu rezerve de la Curtea Supremă: Partenerii SUA respiră precaut, companiile încă navighează în ape tulburi
1.238

60
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
60

















Comentează