Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 37,84 milioane de lei (7,83 milioane de euro), din care 32,53 milioane lei (6,73 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni informează Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat schimburi de 6,78 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu 6,07 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 4,95 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza, care s-au apreciat cu 13,51%, Mecanică Fină (+6,82%) şi Prebet (+4,89%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Comcm Constanţa (-12,12%), Prodplast (-9,23%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-8,69%).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,23%, la 8.090,58 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,22%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,04%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,97%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,88%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,49%.
Bursa de la Bucureşti a închis în creștere şedinţa de marţi
Articole Similare

737
Statul a plătit 2,63 miliarde de lei către 5 milioane de români în luna februarie: Cine sunt beneficiarii
737

885
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
885

34
Uruguayul şi Argentina ratifică primele Acordul UE-Mercosur
34

1.197
Paradoxul care lovește extrem de dur economia României: țara noastră a rămas în urmă la un capitol la care avem oameni foarte buni
1.197

1.771
Apar bonurile digitale: se reduc controalele celor de la ANAF, iar verificările se fac Online / Modificări cruciale anunțate de Ministerul Finanțelor
1.771

54
Bulgaria se apropie de finalizarea unor etape cheie în construcţia Coridorului Vertical al Gazelor pe teritoriul său
54

2.906
Haos pe piața imobiliară - Noua OUG poate arunca tranzacțiile în instanță, din cauza unei singure prevederi
2.906

32
FOTO Cel mai mare centru de training maritim din Europa a fost inaugurat la Constanţa
32

34
Primul mesaj al președintelui ASF, după ce România a primit avizul formal al OCDE
34

44
Bitdefender: Imaginea lui Mugur Isărescu şi cea a lui Florin Talpeş, folosite într-o înşelătorie online cu investiţii
44

56
BT își consolidează prezența internațională prin extinderea parteneriatului din Formula 1
56

2.154
VIDEO 2,5 miliarde de euro în joc - jalonul asumat în PNRR pe care România nu poate să îl îndeplinească: „În termen real nici nu putem, de pe o zi pe alta, să facem acest lucru”
2.154

74
Consiliul de Administraţie al Electrica a decis revocarea lui Ştefan Alexandru Frangulea din funcţia de director financiar
74

















Comentează