Bulgaria nu va sprijini noul set de sancţiuni împotriva Rusiei al Uniunii Europene, dacă nu va obţine o derogare asupra interdicţiei importurilor de petrol rusesc, a anunţat duminică vicepremierul Assen Vassilev, transmite Reuters.
În urma negocierilor de duminică, guvernele UE sunt aproape de a accepta impunerea unor sancţiuni dure contra Moscovei în urma invadării Ucrainei.
"Negocierile vor continua luni şi marţi, ar putea fi necesară o reuniune a liderilor UE pentru a ajunge la o concluzie. Poziţia noastră este extrem de clară. Dacă va exista o derogare pentru unele ţări, vrem şi noi să obţinem o derogare", a declarat Vassilev, la postul naţional de televiziune BNT.
Conform propunerii iniţiale, prezentată săptămâna trecută de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni.
"Dacă nu, noi nu vom sprijini sancţiunile. Dar mă aştept să obţinem derogarea, pe baza discuţiilor din acest moment", a adăugat oficialul bulgar.
Surse UE au declarat pentru Reuters că Bulgaria a cerut excepţii de la planificatul embargou al UE asupra petrolului rusesc, deoarece rafinăria Lukoil Neftochim Burgas, cel mai mare furnizor de combustibil, procesează ţiţei rusesc. Dar UE nu a oferit concesii Bulgariei, susţin sursele.
Conform propunerii iniţiale, prezentată săptămâna trecută de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni.
În urma rezervelor manifestate de Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, Comisia Europeană şi-a revizuit propunerea formulată săptămâna trecută. Aceasta prevedea încetarea importurilor de petrol rusesc într-un termen de şase luni şi a celor de produse petroliere până la sfârşitul anului în curs, acordând o derogare până la sfârşitul anului 2023 pentru Ungaria şi Slovacia, ţări fără ieşire la mare şi a căror aprovizionare cu petrol depinde de conducta Drujba. Dar durata acestei derogări a fost considerată insuficientă de cele două ţări, iar Republica Cehă a cerut să beneficieze şi ea de acea derogare. Prin urmare, Comisia Europeană a prelungit-o cu încă un an, până la sfârşitul anului 2024, şi a inclus de asemenea Republica Cehă.
Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.
Bulgaria se va opune impunerii unui embargo petrolier împotriva Rusiei, dacă nu va obţine o derogare: 'Poziţia noastră este extrem de clară'
București
11°C
Articole Similare

734
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
734

1.172
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.172

106
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
106

2.989
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.989

3.315
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.315

52
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
52

147
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
147

186
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
186

17.847
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
17.847

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.391
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.391

215
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
215

7.153
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.153
















Comentează