Starea de urgenţă de două luni din Bulgaria este înlocuită cu o 'alertă epidemică' începând de joi, relatează DPA potrivit Agerpres.
"Starea de urgenţă va fi ridicată, dar toate măsurile (de protecţie) vor continua să se aplice", a declarat presei ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, după ce măsurile au fost decise într-o reuniune specială a parlamentului miercuri seară.
Starea de alertă epidemică va rămâne în vigoare până la 14 iunie.
O serie de amendamente la legislaţia sănătăţii, care au fost adoptate marţi de parlament, vor intra în vigoare.
Acestea includ menţinerea distanţei fizice şi o carantină de 14 zile pentru toate persoanele care intră în ţară, deopotrivă cetăţeni bulgari şi străini.
Va fi obligatoriu purtarea măştii în spaţii publice închise, însă nu şi în exterior.
Terasele în aer liber ale restaurantelor şi barurilor au putut să se redeschidă în prima parte a acestei luni, în timp ce sporturile de exterior precum tenisul, ciclismul, atletismul şi golful sunt de asemenea permise.
Vizitele la muzee, galerii de artă, librării şi cinematografe sunt permise încă de la începutul acestei săptămâni.
Ministrul sănătăţii nu a precizat alte detalii legate de paşii următori pentru relaxarea restricţiilor.
Experţii spun că Bulgaria nu a fost lovită foarte puternic de pandemia de coronavirus.
Totuşi, numărul cazurilor pe zi a crescut în această săptămână.
Conform unui bilanţ transmis de autorităţi joi, numărul cazurilor de COVID-19 confirmate a ajuns la 2.100 de persoane, cu 31 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.
Numărul total al deceselor a ajuns la 99, cu trei noi decese în ultimele 24 de ore.
Bulgaria înlocuieşte starea de urgenţă cu o 'alertă epidemică'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează