Bugetul alocat pentru plata concediilor medicale va fi suplimentat cu cel puţin un miliard de lei, la prima rectificare din acest an, în timp ce fondurile alocate cheltuielilor cu şomajul tehnic şi a altor forme de ajutor vor fi mai mari cu şapte miliarde de lei, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern potrivit Agerpres.
"În şedinţa de Guvern de astăzi am prezentat în primă lectură prima rectificare bugetară pentru acest an. Am mai anunţat public că majoritatea fondurilor se vor duce către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru Ministerul Sănătăţii sunt mai multe cheltuieli şi pentru spitale, dar vreau să menţionez aici clar că vom suplimenta bugetul pentru plata concediilor medicale cu cel puţin un miliard de lei. În ceea ce priveşte cheltuielile cu şomajul de tehnic şi cu alte forme de ajutor, şi acolo am suplimentat fondurile cu cel puţin şapte miliarde de lei, ca să ne asigurăm că, pentru perioada stării de urgenţă şi perioada prelungită a stării de urgenţă, fondurile sunt acolo, că oamenii primesc banii în cel mai rapid timp şi că nu există întârzieri. Efortul bugetar este unul foarte mare în acest moment. Avem o creştere a cheltuielilor, şi veţi vedea cât înseamnă la momentul în care vom publica rectificarea bugetară, dar şi o scădere a veniturilor pentru că foarte multe companii au fost închise şi asta înseamnă că deficitul pentru anul 2020 creşte semnificativ. O creştere a deficitului semnificativ înseamnă şi o finanţare mult mai complicată pentru această perioadă. Rolul nostru este acela de a ne asigura că oamenii primesc la timp şi pensii, salarii, ajutor de şomaj, dar asta nu înseamnă că va fi uşor", a spus Cîţu.
Acesta a adăugat că trebuie avută în vedere o reevaluare a cheltuielilor bugetare pentru anul 2020.
"În acest context, ne uităm la o reevaluare a cheltuielilor bugetare pentru tot anul. Vom avea o concluzie cât mai curând şi vom veni şi cu această informaţie. Pe partea de venituri, am mai spus şi repet: companiile care au astăzi activitate şi pot să plătească la buget venituri, contribuţii ar trebui să o facă, pentru că noi vom transmite înapoi în economie aceşti bani foarte rapid, aşa cum am făcut în martie, când am dublat suma rambursată de TVA, la trei miliarde de lei. Vom continua să facem acest lucru, plătim în continuare facturile statului - chiar în aprilie vom face returnarea TVA cu un control ulterior, dar dacă nu facem acest efort este nevoie ca şi din partea cealaltă să vină veniturile, să continuăm să menţinem acest circuit în economie al banilor, pentru că trebuie să menţinem activitatea atât a companiilor, dar şi fluxul acestora. Asta înseamnă pentru noi şi un cost de finanţare mai mic. Atât timp cât vin banii înapoi din impozite, noi îi reîntoarcem în economie, este nevoie de finanţare mai mică din piaţa financiară sau din alte surse", a explicat ministrul Finanţelor.
Pe de altă parte, oficialul a subliniat că, în privinţa Ordonanţei pentru ajutorul de stat acordat IMM-urilor, au fost adoptate normele metodologice de aplicare.
"Ordonanţa cu ajutorul de stat a fost aprobată săptămână trecută. Astăzi au fost aprobate şi normele metodologice de aplicare. Aici intrăm în linie dreaptă. Avem câteva modificări care au apărut. Pentru capital de lucru se poate ajunge acum până la cinci milioane de lei. Capitalul de lucru este garantat 90%. Pentru investiţii se poate ajunge până la 10 milioane de lei. Companiile pot să opteze şi pentru capital de lucru, şi pentru capital de investiţii. Dobânzile sunt subvenţionate 100% de statul român. Cerem sistemul financiar-bancar să răspundă cu celeritate. Ştim foarte bine că cele două măsuri - amânarea ratelor până la 9 luni de zile şi acest produs - înseamnă şi eforturi şi costuri pentru sistemul financiar-bancar, dar, aşa cum am spus de fiecare dată, este un moment în care trebuie să fim solidari şi să suportăm costurile acestei situaţii împreună", a menţionat Florin Cîţu.
Bugetul pentru plata concediilor medicale va fi suplimentat cu cel puţin un miliard de lei
Explorează subiectul
Articole Similare

954
Austeritatea în cifre: consum –4%, 130.000 de firme închise, 20.000 de concedieri. Avertismente în valuri privind recesiunea
954

596
În loc să simplificăm, riscăm să destabilizăm: ce spune industria fiscală despre propunerea AMEF-V
596

20
Taxele americane afectează piața ceasurilor elvețiene. Exporturi sunt în scădere
20

32
Bursa de Valori Bucureşti trage linie la final de an: 11 emisiuni de titluri de stat și 4,2 miliarde de euro prin programul Fidelis
32

20
Germania se împrumută fără precedent. Pregătește o emisiune record de titluri de stat: 512 miliarde de euro
20

1.613
Ridesharing-ul, gaură neagră pentru buget: COTAR vorbește de fraude de peste 100 de milioane de euro
1.613

58
Ce locuri de muncă au căutat românii în 2025
58

38
Record de turiști în Japonia anul acesta: peste 39 de milioane de vizitatori până în noiembrie
38

1.358
Ministrul Muncii vrea majorare: Cred că economiile nu trebuie să înceapă de la alocaţiile pentru copii
1.358

38
ANAF sancționează hipermarketurilor care nu respectă plafoanele de adaos comercial
38

2.348
DOCUMENT | Guvernul schimbă strategia, după ce politicile din ultimii ani au dus Români în groapă
2.348

2.491
Inspectorii ANAF au descins în marile hypermarketuri: I-au ars cu amenzi usturătoare, după ce au păcălit clienții
2.491

23
Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu peste 10% în primele zece luni din 2025
23





















Comentează