Poluarea aerului costă 166 de miliarde de euro pe an în Europa, potrivit unui raport publicat miercuri care a examinat costurile morţii premature, îngrijirii şi pierderii zilelor lucrătoare în 432 de oraşe europene, informează AFP preluat de agerpres.
Acest raport, realizat de firma de cercetare şi consultanţă CE Delft cu sediul la Bruxelles pentru Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA), a analizat situaţia din 432 de oraşe din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dar şi din Marea Britanie, Norvegia şi Elveţia.
Studiul compară cei trei poluanţi principali ai aerului - particule, dioxid de azot şi ozon -, precum şi costurile sociale ale acestora, adică costurile directe legate de îngrijiri şi indirecte, precum reducerea speranţei de viaţă sau boli precum bronşita cronică severă.
Londra ocupă primul loc (11.4 miliarde de euro), urmată de Bucureşti (6.3 miliarde de euro), Berlin (5.2 miliarde de euro) şi Varşovia (4.2 miliarde de euro). Capitala Franţei se situează pe locul al şaptelea (3.5 miliarde de euro).
"Studiul nostru arată că aerul toxic este dăunător pentru sănătate, dar şi inegalităţile semnificative care există între diferitele ţări ale Europei", a comentat secretarul general al EPHA, Sascha Marschang, citat într-un comunicat de presă al asociaţiei franceze Respire.
"Situaţia poate fi îmbunătăţită prin politici publice în domeniul transportului, iar oraşele pot reduce costurile prin încurajarea mobilităţii nepoluante", a apreciat Marschang.
Poluarea aerului în oraşe este cauzată de factori multipli: transportul, încălzirea locuinţelor sau activităţile industriale şi agricole. Deşi este dificil să se evalueze cu exactitate ponderea fiecărui factor, raportul a analizat cu precădere influenţa transportului şi a estimat că o creştere cu 1% a numărului de maşini dintr-un oraş creşte costurile sociale cu aproape 0.5%.
Poluarea aerului este responsabilă pentru decesul prematur a 480.000 de persoane în Europa, potrivit Agenţiei Europene de Mediu (AEM), bilanţ care ar putea fi subestimat.
Bucureşti, pe locul al doilea la nivel european în privinţa costurilor sociale generate de poluare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

4
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
4

388
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
388

809
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
809

1.893
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.893

772
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
772

16
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
16

2.355
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.355

1.645
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.645

603
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
603

4.077
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
4.077

2.569
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.569

1.684
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.684

1.363
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.363















Comentează