Bucureştenii sunt invitaţi, sâmbătă, de Asociaţia SMARTiCITY, la două marşuri care promovează transportul nepoluant: Marşul maşinilor eco friendly, ajuns la ediţia a 4-a, şi "We bike Romania", un marş al bicicletelor şi trotinetelor, aflat la a doua ediţie.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, pentru prima dată în Capitală, bucureştenii vor putea să se plimbe cu prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România.
"Evenimentul de sâmbătă vrea să convingă cât mai mulţi oameni să folosească un transport mai puţin poluant sau deloc poluant, pentru a reduce emisiile de CO2 din trafic. Totodată, susţinem construcţia mai multor piste mai sigure pentru biciclete/trotinete, cât şi locuri pentru parcarea lor", se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii Asociaţiei SMARTiCITY pledează ca, în şcoli, copiii să înveţe cum să protejeze mediul, alegând bicicleta, trotineta sau, când vor creşte, o maşină electrică sau un sistem de car sharing.
"Ne alăturăm cu bucurie acestui demers prietenos cu mediul înconjurător. Orice acţiune care încurajează folosirea mijloacelor alternative de transport în defavoarea autoturismelor poluante este un pas către o societate în care mobilitatea câştigă tot mai mult teren. La nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, am lansat de câteva luni 'Vinerea Verde', o eco-iniţiativă care ne încurajează să lăsăm în fiecare vineri maşina personală acasă şi să ne deplasăm către serviciu pe jos, cu bicicleta, trotineta sau mijloace de transport cât mai verzi. 'Vinerea Verde' este un îndemn către o altă mentalitate, o altă abordare, pentru că doar împreună putem să schimbăm ceva în marile oraşe, unde poluarea aerului este cauzată, în cele mai multe cazuri, de trafic", a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
La eveniment sunt invitaţi oficiali, reprezentanţi ai companiilor din zona electromobilităţii, ai unor ONG-uri care promovează transportul curat, personalităţi din cultură, sport, ambasadori.
"Transportul este responsabil pentru aproape 30% din emisiile totale de CO2 ale UE, de aceea va trebui să începem, din ce în ce mai mulţi, să alegem soluţiile care poluează cât mai puţin sau deloc: maşini electrice, biciclete, trotinete, mersul pe jos, transport în comun, car sharing", a declarat Camelia Spătaru, preşedinte Asociaţiei SMARTiCITY.
La rândul său, Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution, a afirmat că "ţinta europeană de decarbonizare a transportului urban cu 90% până în 2050 este de neatins dacă nu înţelegem să regândim modul în care ne deplasăm în oraşe, integrând soluţii sustenabile şi prietenoase cu mediul".
"Ne bucurăm să susţinem a doua ediţie a We bike Romania şi considerăm că fiecare acţiune care aduce în discuţie prioritizarea omului în oraş şi nu a vehiculului este una importantă. Bicicleta face parte din mixul modal al oraşului modern", a menţionat Raluca Fişer.
Traseul pentru marşul bicicletelor/trotinetelor va fi: Biblioteca Naţională - Bulevardul Unirii - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Naţiunile Unite - Piaţa Constituţiei - Piaţa Unirii - Biblioteca Naţională.
Totodată, traseul pentru maşini va fi: Biblioteca Naţională - Bulevardul Unirii - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Statuia Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Operei - Splaiul Independenţei - B-dul Libertăţii - Piaţa Constituţiei - Biblioteca Naţională.
Bucureştenii sunt invitaţi, sâmbătă, de Asociaţia SMARTiCITY, la două marşuri care promovează transportul nepoluant
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

628
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
628

11
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
11

920
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
920

13
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
13

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.629
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.629

2.557
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.557

4.126
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.126

32
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
32

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

2.830
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.830

1.651
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.651

2.031
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.031
















Comentează