Românii din Capitală, dar și din toată țara sunt chemați din nou la proteste pentru „o justiție curată”, în urma impactului social generat de publicarea documentarului Recorder, ce vizează nereguli în Justiție. Protestul de vineri începe de la ora 18:30 în Piața Victoriei, transmite Mediafax.
„Documentarul Recorder a arătat cum corupția pus stăpânire pe Justiție. Iar politicienii care au votat Legile justiției au făcut posibil acest lucru. Este timpul să le spunem că situația a devenit intolerabilă și că a venit momentul ca politicienii care susțin că vor un stat de drept, dar și oamenii onești din Justiție să remedieze lucrurile”, se arată în anunțul publicat pe Facebook de organizatori.
Protestatarii care au ieșit în stradă în Piața Victoriei, dar și în alte orașe din țară, cer revocarea președintei Curții Supreme, Lia Savonea, demiterea conducerii Direcției Naționale Anticorupție, revizuirea competențelor Consiliului Superior al Magistraturii, demiterea actualului vicepremier Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, în mandatul căruia s-au petrecut faptele semnalate de documentarul realizat de jurnaliștii Recorder.
De asemenea, protestatarii cer și eliminarea pe cale legislativă a „portițelor” care permit amânarea proceselor penale până la prescripție.
Încă de miercuri, românii au început să iasă în stradă pentru a-și manifesta dorința de schimbare, dar și frustrarea cu privire la neregulile din sistemul judiciar românesc. Proteste au fost anunțate și în acest weekend, atât în Piața Victoriei din București, cât și în alte orașe din țară, precum Cluj, Iași sau Timișoara.


































Comentează