Buchiniștii parizieni candidează pentru un loc în Patrimoniul UNESCO

Buchiniştii sau anticarii stradali din Paris, care formează ''cea mai mare librărie sub cerul liber din lume'', intenţionează, cu sprijinul primăriei, să înainteze o petiţie Ministerului Culturii pentru a fi incluşi în patrimoniul UNESCO, informează vineri AFP, preluată de Agerpres.

''Librari săraci care nu posedă mijloacele materiale de a administra o prăvălie, nici de a vinde lucruri noi, şi care îşi etalează cărţile vechi pe Pont Neuf, de-a lungul cheiului'' - definiţia termenului buchinist din dicţionarul Furetiere, din 1960, pare să fie valabilă şi astăzi.

Peste 1.000 de tarabe se întind pe o distanţă de patru kilometri de-a lungul Senei, dintre care două treimi pe malul stâng, partea însorită. Tarabele, toate în aceeaşi nuanţă de verde, au devenit un simbol al capitalei franceze.

Nu plătesc chirie pentru aceste spaţii acordate de municipalitate, însă trebuie să respecte câteva reguli: să ţină deschis cel puţin trei zile pe săptămână, iar doar o tarabă din patru deţinute de un titular poate să vândă suveniruri sau obiecte vechi.

Buchiniştii doresc o formă de ''recunoaştere''. ''În contextul crizei librăriilor, concurenţei produselor multimedia şi al unei inculturi din ce în ce mai pronunţate, vrem să atragem atenţia asupra noastră... Pentru turişti, suntem la fel de importanţi ca şi Turnul Eiffel'', explică Jérome Callais, preşedintele asociaţiei culturale a buchiniştilor din Paris, care reuneşte peste 80% dintre cei 226 de anticari.

Este vorba despre ''una dintre ultimele meserii tipic pariziene'', susţine Gildas Bouillaud, buchinist cu o vechime de doi ani. ''Noi diseminăm cunoştinţe, avem o diversitate fenomenală, temperamente uimitoare, avem aproape un rol filosofic în oraş. Trebuie să fim protejaţi pentru binele umanităţii'', spune anticarul.

''Nu putem renunţa la tarabele cu suvenire'', spune Jérome Callais, pentru că îi ajută pe mulţi să se descurce financiar. ''Primăria ar trebui să ne plătească, suntem un fel de animatori'', spune amuzat şi Mathias Grandis, în vârstă de 67 de ani.
Turiştii se opresc în faţa tarabelor, frunzăresc volumele, însă pleacă deseori cu mâinile goale. ''Din 100 de clienţi, doar doi sau trei cumpără'', spune Mathias.

Printre clienţii celebri ai buchiniştilor se număra şi fostul preşedinte François Mitterrand, căruia îi plăcea să se plimbe pe chei pe jos, în drumul spre domiciliul său de pe strada Bievre, însoţit de două gărzi de corp.

''Facem parte dintre vestigiile oraşului, dar plătim prea scump libertatea: este o meserie solicitantă din punct de vedere fizic'', spune Michelle Huchet-Nordmann, un anticar care se află de 30 de ani pe chei, lângă Academia Franceză.

''Sunt pasionaţi de cărţi'', subliniază Olivia Polski, funcţionar în cadrul primăriei din Paris, dar ''modelul economic după care funcţionează reprezintă o problemă''. ''În contextul în care situaţia cărţii este foarte sensibilă, au nevoie să se facă cunoscuţi'', a adăugat aceasta.

Pentru a fi incluşi pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, buchiniştii trebuie să convingă Ministerul Culturii să le prezinte candidatura la UNESCO. Formalităţile pentru acest demers vor dura ''cel puţin trei ani'', subliniază Isabelle Chave, expertă în conservarea patrimoniului în cadrul ministerului.

Cheiurile Senei, locul unde buchiniştii îşi desfăşoară activitatea, este deja recunoscut ca patrimoniu material mondial din anul 1991.