Britanicul Lewis Hamilton şi olandezul Max Verstappen, care luptă pentru câştigarea Campionatului Mondial de Formula 1, au avut un schimb de replici joi, înaintea Marelui Premiu al Rusiei, care se desfăşoară de vineri până duminică, transmite AFP, citat de agerpres.
Britanicul a declanşat ostilităţile într-o conferinţă de presă, referindu-se la acroşajul lor din etapa precedentă, MP al Italiei. Olandezul a fost considerat "principalul responsabil" de către comisarii cursei, fiind penalizat cu trei locuri pe grila de start în weekend.
"Ştiu ce înseamnă să te baţi pentru primul tău titlu mondial. Pentru mine, este a zecea oară. Cunosc presiunea legată de acest lucru, aşa că pot să înţeleg", a spus pilotul de şapte ori campion mondial, deţinător al titlului.
"Important este să continui să alergi tare, dar corect. Nu mă îndoiesc că vom fi amândoi profesionişti şi vom învăţa din trecut", a continuat pilotul Mercedes, aflat la al cincisprezecelea sezon în Marele Circ.
Răspunsul lui Verstappen a venit puţin mai târziu, sarcastic: "Sunt teribil de nervos, aproape că nu dorm. E atât de oribil să lupt pentru titlu. Urăsc asta."
"Aceste comentarii arată că nu mă cunoaşte, ceea ce este normal, nici eu nu îl cunosc cu adevărat. Important e să mă concentrez asupra mea şi să mă mă amuz în avanposturi, ceea ce sper să fac mult timp de acum înainte", a afirmat pilotul Red Bull, ce evoluează de şapte ani în F1.
Olandezul abordează a 15-a din cele 22 de etape ale sezonului cu un avans de 5 puncte în clasamentul piloţilor, însă în Rusia ar putea fi depăşit de rivalul său britanic. Penalizarea sa cu trei locuri ar fi agravată dacă el şi Red Bull decid să schimbe motorul în weekend, lucru pe care îl iau încă în considerare.
"Nu este ideal, desigur, însă nimic nu e pierdut, aşa văd eu lucrurile. Mai sunt multe curse în campionat şi distanţa e mică", a asigurat Verstappen.
În plus, Mercedes este neînvinsă la Soci din 2014: Hamilton s-a impus de patru ori, lăsând cele trei victorii coechipierilor săi Nico Rosberg (2016) şi Valtteri Bottas (2017 şi 2020).
Anul trecut, olandezul a adus echipei sale primul podium în Rusia (locul 2), iar acest sezon este "diferit", a recunoscut britanicul.
Bottas, care de-a lungul anilor a avut rezultate foarte bune la Soci, a spus că s-ar putea sacrifica în acest MP pentru binele echipei, de care se va despărţi la sfârşitul anului.
"În acest moment, Lewis are şanse mai mari la titlu", a constatat finlandezul, pe locul 3 în clasamentul piloţilor, la 80 de puncte.
"S-ar putea întâmpla să fie nevoie să mă sacrific pentru echipă. Ţinând cont de situaţia actuală, o voi face, fiindcă trebuie să ne asigurăm că vom câştiga ambele titluri, nu doar cel al constructorilor, dar şi cel al piloţilor", a promis el.
Britanicul Lewis Hamilton şi olandezul Max Verstappen au avut un schimb de replici joi, înaintea Marelui Premiu al Rusiei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

36
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
36

57
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
57

19
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
19

37
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
37

66
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
66

156
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
156

130
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
130

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

23
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
23

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

41
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
41
















Comentează