Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va discuta sâmbătă prin videoconferinţă cu premierul britanic Boris Johnson, pentru a face "bilanţul negocierilor" comerciale şi a stabili "următoarele etape", a anunţat vineri pe Twitter purtătorul ei de cuvânt, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Această discuţie va avea loc după o nouă săptămână de negocieri comerciale la Bruxelles între negociatorul european Michel Barnier şi omologul lui britanic David Frost. Cei doi mai aveau programată o întrevedere şi pentru vineri dimineaţa.
Negociatorii speră să ajungă în "tunelul" negocierilor, momentul în care un acord pare suficient de aproape pentru a se lansa în negocieri în spatele uşilor închise.
Von der Leyen mai trebuie să discute în timpul zilei de vineri despre aceste negocieri cu liderii europeni reuniţi de joi la un summit la Bruxelles.
Într-un interviu acordat vineri postului de radio BBC, ministrul britanic pentru locuinţe Robert Jenrick a declarat că mai multe probleme foarte importante rămân să fie soluţionate în cadrul unor discuţii între Regatul Unit şi UE. De asemenea, Jenrick a spus că este încă prea devreme să se stabilească ce probleme concrete vor fi abordate în discuţia de sâmbătă între Ursula von der Leyen şi Boris Johnson.
Regatul Unit a părăsit UE la 31 ianuarie, însă ţara continuă să aplice regulile europene până pe 31 decembrie, perioadă de tranziţie în timpul căreia Londra şi Bruxellesul speră să ajungă la un acord comercial asupra viitoarei lor relaţii. În lipsa unui acord, o ruptură brutală în schimburile comerciale va afecta şi mai mult economiile deja fragilizate de pandemia de coronavirus.
Comisia Europeană a anunţat joi, prin intermediul şefei sale Ursula von der Leyen, că a trimis Regatului Unit o scrisoare de notificare oficială pentru încălcarea obligaţiilor care îi revin în temeiul Acordului de retragere. Trimiterea acestei scrisori marchează începutul unei proceduri oficiale împotriva Regatului Unit de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor care îi revin. Regatul Unit are la dispoziţie o lună pentru a răspunde scrisorii trimise joi Londrei.
La 9 septembrie 2020, guvernul Regatului Unit a depus un proiect de lege care, dacă ar fi adoptat, ar încălca în mod flagrant Protocolul privind Irlanda şi Irlanda de Nord, întrucât ar permite autorităţilor britanice să nu ţină seama de efectele juridice ale dispoziţiilor de fond ale protocolului în temeiul Acordului de retragere. Reprezentanţii guvernului Regatului Unit au recunoscut această încălcare, afirmând că obiectivul urmărit este de a permite Regatului Unit să se sustragă în mod permanent obligaţiilor ce decurg din protocol. Guvernul Regatului Unit nu a retras părţile controversate ale proiectului de lege, în pofida solicitărilor Uniunii Europene.
Brexit - Ursula von der Leyen și Boris Johnson vor face un bilanţ al negocierilor
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.298
Teheranul continuă să lovească EAU - O persoană a fost ucisă în urma unui atac la Abu Dhabi
1.298

22
Grevă generală la aeroportul din Berlin: Peste 57.000 de pasageri afectați
22

2.580
SUA declară că au distrus capacitatea de lansare a rachetelor iraniene: Cum de Iranul încă mai trage?
2.580

82
Malaezia denunță acordul comercial cu SUA: Este "nul şi nevalabil"
82

30
Israelul continuă bombardarea Beirutului/ Noi ordine de evacuare în sudul Libanului
30

2.708
Propunerea lui Zelenski pentru SUA: Ar putea schimba radical funcționarea apărării anitiaeriene
2.708

44
Ucraina a primit un set complet de criterii de aderare din partea Uniunii Europene
44

120
Un general american este acuzat că a uitat hărți secrete într-un tren din Ucraina și că a băut până a căzut
120

52
Fost consilier de la Pentagon, implicat în scurgeri de informații
52

67
Consumul de alcool, interzis în restaurantele și cluburile de noapte din Damasc
67

68
Şase ucraineni şi un american, arestaţi în India pentru că au antrenat rebeli în Myanmar
68

82
"Epurare etnică" în Cisiordania - Un rapot ONU dezvăluie câți palestinieni au fost strămutăți în ultimul an: O "amploare fără precedent"
82

5.560
Țările care au început să facă economie de combustibil: miercurea devine zi liberă, circulație alternativă sau muncă de acasă
5.560
















Comentează