Breaking - FRF a anulat dreptul de promovare al Corvinului Hunedoara: Care sunt cluburile care s-au opus

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 22-08-2024

Actualizat: 22-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Răsturnare de situație în Liga 2. La doar o zi după ce Federația Română de Fotbal a anunțat că echipa Corvinul are drept de promovare în SuperLiga, câștigătoare Cupei României a primit o veste cruntă: FRF a anulat dreptul de promovare.

”Federația Română de Fotbal face următoarele precizări în ceea ce privește situația clubului Corvinul Hunedoara:

Corvinul a depus documentația necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federației la data de 16 august 2024, constatand indeplinirea cerintelor cu privire la documentația depusă.

În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș) au depus contestații cu privire la Avizul mai sus menționat. Având în vedere situația specială în care se regăsește clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competițiile europene, precum și din cauza imposibilității amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate), Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluționării respectivelor contestații în instanțele sportive.

Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului”, se arată în comunicatul celor de la FRF, postat pe site-ul oficial.

Steaua București, CS Corvinul Hunedoara, CSM Slatina, CSC Șelimbăr, CS Afumați, CSC Dumbrăvița, Unirea Ungheni și CSM Focșani nu au drept de promovare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură2°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri