Fostul arhitect șef al Capitalei, Ștefan Călin Dumitrașcu, s-a prezentat vineri dimineață la DNA pentru a fi audiat. El a declarat că i s-a comunicat că are calitatea de suspect, dar nu știe despre ce dosar este vorba. Totodată, el a dat asigurări că va colabora cu procurorii.
În 2022, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru „nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1”, care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.
„Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?”, scria Nicuşor Dan pe Facebook.
Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.
„S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp", se arată în sesizare.


































Comentează