Selecţionata Braziliei nu va putea conta pe starul Neymar la meciul cu Argentina din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, programat marţi la San Juan, după ce atacantul echipei Paris Saint-Germain a acuzat unele probleme medicale, conform Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), informează AFP, citat de agerpres.
"După antrenamentul din această dimineaţă (luni), Neymar s-a plâns de dureri la nivelul aductorilor coapsei stângi. Aflat în imposibilitatea de a efectua examene suplimentare, staff-ul tehnic a decis să-l menajeze pe jucător, care nu se va deplasa împreună cu delegaţia la San Juan", a explicat CBF.
Dacă examenele medicale ulterioare vor confirma o accidentare, jucătorul lui PSG ar putea rata meciul cu FC Nantes, din campionatul Franţei, programat sâmbătă, dar şi duelul cu Manchester City din Liga Campionilor, care va avea loc pe 24 noiembrie.
Neymar, în vârstă de 29 ani, s-a confruntat cu probleme fizice de la sosirea sa la clubul parizian, în vara anului 2017. În primele sale două sezoane la PSG, brazilianul s-a accidentat la piciorul drept, iar echipa din capitala Franţei a fost eliminată de două ori în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Numărul 10 al Selecao a fost nevoit, de asemenea, să declare forfait, după ce s-a accidentat la o gleznă, pentru Copa America din 2019, turneu câştigat pe teren propriu de Brazilia.
Neymar, cel mai bun marcator al naţionalei ţării sale în actualele preliminarii (7 goluri), a avut joi o contribuţie importantă la victoria obţinută de Brazilia în faţa Columbiei (1-0), oferind pasa decisivă la singurul gol al întâlnirii, înscris de Lucas Paqueta. În urma acestui succes, brazilienii şi-au asigurat calificarea la Cupa Mondială din Qatar.
Brazilia nu va putea conta pe Neymar la meciul cu Argentina din preliminariile Cupei Mondiale din 2022
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Farul domină categoric Craiova: 4-1 cu Alibec marcator
14

11
Mathieu van der Poel scrie istorie: campion mondial la ciclocros pentru a opta oară
11

14
Manchester United, victorie cu emoții: 3-2 cu Fulham, gol decisiv în prelungiri
14

41
PSV Eindhoven, victorie clară în derby: 3-0 cu Feyenoord, Man accidentat
41

31
Rayo Vallecano a pierdut dramatic pe terenul lui Real Madrid: Rațiu, integralist
31

57
Alcaraz, după marea victorie de la Australian Open: 'Un vis devenit realitate'
57

76
Carlos Alcaraz i-a egalat pe John McEnroe şi Mats Wilander
76

125
Gigi Becali anunță două transferuri la FCSB: 'Sunt străini'
125

21
Elveţianul Franjo von Allmen a câştigat proba de coborâre de la Crans-Montana
21

90
Alcaraz, omagiu pentru Djokovic: Îţi mulţumesc pentru ceea ce faci, pentru că este cu adevărat o sursă de inspiraţie pentru mine
90

245
Djokovic, pus pe glume la ceremonia de premiere: Carlos, eşti atât de tânăr, ca şi mine. Ne vom vedea des în următorii 10 ani v
245

743
Carlos Alcaraz scrie istorie. Campion în premieră la Australian Open după o finală fabuloasă cu Novak Djokovic
743

23
Werder Bremen şi-a concediat antrenorul, după zece meciuri fără victorie
23

















Comentează