O judecătoare a Tribunalului Federal Suprem (STF) al Braziliei a suspendat luni seara mai multe părţi din decrete emise de preşedintele de dreapta Jair Bolsonaro menite să înlesnească accesul brazilienilor la arme şi care urmau să intre în vigoare marţi, informează AFP potrivit Agerpres.
Decizia judecătoarei Rosa Weber afectează patru decrete semnate de Bolsonaro pe 12 februarie şi urmează să fie analizată de plenul Înaltei Curţi începând de vineri, alături de alte recursuri depuse de mai multe partide şi organizaţii împotriva politicii lui Bolsonaro asupra armelor.
Există "o corelaţie fără echivoc între faptul de a facilita accesul populaţiei la arme de foc şi deturnarea acestor produse către organizaţii criminale, miliţii şi infractori în general, prin intermediul furtului sau comerţului ilegal, sporind şi mai mult rata de infracţiuni împotriva proprietăţii, crime violente şi omucideri", a explicat judecătoarea.
Ea a suspendat secţiuni din texte ce permiteau creşterea de la patru la şase a numărului de arme pe care le pot deţine civilii, ce autorizau portul simultan a două arme de foc în locul uneia singure şi cele care le permiteau instructorilor de tir să cumpere un număr nelimitat de muniţii.
Deţinerea şi portul de arme sunt considerate subiecte de mare interes pentru preşedintele Bolsonaro, fost căpitan de armată ajuns la putere în ianuarie 2019 cu un discurs în favoarea autoapărării şi cu o atitudine dură împotriva criminalităţii, în una dintre cele mai violente ţări ale lumii.
În cei peste doi ani de când se află la putere, Bolsonaro a semnat mai mult de 30 de reglementări menite să înlesnească accesul brazilienilor la arme. Unele dintre aceste reglementări au fost blocate de Congres.
Potrivit datelor Institutului Igarapé, cei circa 212 de milioane de brazilieni deţin 1,2 milioane de arme, o creştere cu 65% în raport cu sfârşitul lui 2018.
Brazilia - Justiția suspendă unele decrete emise de Jair Bolsonaro
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează