Asociaţia Secretarilor Generali de Comune din Botoşani, care reuneşte secretarii a 69 din cele 71 de comune existente în judeţ, a fost constituită şi a avut vineri prima şedinţă.
Preşedintele ales al acestei asociaţii, Vasile Boghian, care este secretarul general al comunei Gorbăneşti, susţine că scopurile noii structuri asociative este de a apăra interesele secretarilor generali, dar şi de a face posibilă aplicarea unitară a normelor juridice la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale.
"Este un corp profesional al secretarilor de comune din judeţul Botoşani. Nu e ca o formă sindicală. Avem de apărat interesele profesionale ale secretarilor, dar vrem să facem şi perfecţionare profesională şi pregătire profesională. În ceea ce priveşte actele juridice, vrem să avem o aplicare unitară a acestora", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Boghian.
Prima şedinţă a Asociaţiei Secretarilor Generali de Comune s-a desfăşurat la Prefectură, în prezenţa prefectului Dan Nechifor.
"Salut această iniţiativă şi, spun încă o dată, consider că secretarii generali trebuie să aibă o independenţă totală faţă de primari, subordonarea fiind doar faţă de secretarul general al judeţului. Neutralitate şi apolitic ar trebui să fie caracteristicile principale ale misiunii la care v-aţi angajat. În sfârşit aveţi o voce prin care să vă solicitaţi apărarea drepturilor atât la nivel local, cât şi la nivel central", a afirmat prefectul de Botoşani.
O astfel de organizaţie ar urma să fie constituită, la începutul lunii iunie, la nivel naţional.
A fost constituită în Botoşani Asociaţia Secretarilor Generali de Comune
Explorează subiectul
Articole Similare

22
VIDEO Un bărbat care a plecat cu placa într-o zonă neamenajată ca pârtie, rămas blocat în zăpadă
22

60
UPDATE Incendiu la restaurantul unei pensiuni din Slănic-Moldova
60

1.143
Semnificația Babelor din martie: Cum se calculează și ce vreme ne așteptată
1.143

115
Bărbat încarcerat şi alte două persoane inconştiente, după un accident rutier la Popricani
115

88
Bărbat reţinut în urma unor percheziţii privind infracţiuni la regimul armelor
88

52
Avertisment: Fără sprijin timpuriu, România își pierde copiii cu potențial înalt. Dialog strategic cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
52

33
TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv
33

51
Șofer turc, arestat la Giurgiu pentru trafic de migranți. Polițiștii au găsit un bărbat ascuns în cabina TIR-ului
51

2.181
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
2.181

28
Risc crescut de avalanşă în Bucegi și Făgăraș: Avertizarea, valabilă până în seara zilei de 2 matie
28

75
Gospodării inundate, în urma topirii zăpezii. Restricţii pe DJ 412A pentru operaţiunile de evacurare a apei
75

126
Un bărbat a ars de viu în propria casă. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică
126

3.783
Începe războiul? Adrian Cioroianu: 'Nu poate fi exclus scenariul unei escaladări'
3.783

















Comentează