Grupul Bosch a inaugurat recent un hub global de achiziţii la Timişoara, în cadrul diviziei Bosch Service Solutions, prin care îşi extinde segmentele de afaceri reprezentate de această divizie pe zona de servicii de outsourcing, potrivit unui comunicat remis miercuri de companie, conform Agerpres.
Noul departament de Achiziţii Strategice Indirecte are la bază o echipă de profesionişti, achizitori specializaţi cu expertiză extinsă, ale căror atribuţii prevăd managementul furnizorilor şi al tuturor părţilor interesate, negocierile contractuale care vizează solicitările clienţilor din toate regiunile Europei, precum şi alte sarcini strategice, se menţionează în comunicat.
Cei 50 de specialişti angajaţi în noul departament fac parte din echipa de 600 de persoane angajate în 2021 de Bosch Services Solutions din Timişoara, specializate în domenii precum dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate, project management, logistică, achiziţii şi vânzări.
Bosch Service Solutions îşi propune să asigure şi să securizeze o legătură strânsă între clienţii interni şi pieţele regionale şi face acest lucru prin intermediul achizitorilor care reprezintă compania în relaţia cu furnizorii, procurând cu succes diferite categorii de mărfuri şi produse.
Noul departament de achiziţii de la Timişoara îşi asumă responsabilitatea pentru achiziţiile strategice şi gestionarea, la scală globală, a unor categorii de servicii şi produse variate, cum ar fi serviciile logistice, cele profesionale, echipamente şi servicii IT, utilaje şi linii de producţie, operaţiuni de întreţinere a echipamentelor de producţie, servicii de management al clădirilor, precum şi pentru gestionarea corectă şi eficientă a tuturor nevoilor provenite de la locaţiile din Grupul Bosch, la nivel european.
Managerul hub-ului de achiziţii, Adrian Comănean, a explicat că noua divizie constă într-o echipă de achizitori care se ocupă de negocieri, managementul furnizorilor, dar şi de alte sarcini.
"Deşi aflaţi încă la început de drum, suntem o echipă dinamică şi pasionată de ceea ce se întâmplă în acest domeniu. Departamentul nostru acoperă întreaga paletă de activităţi care au legătură cu zona de achiziţii, de la cercetarea pieţei până la managementul contractelor pe care le gestionăm cu ajutorul unui software avansat de achiziţii de tip 'Source to Contract', dezvoltat pe o platforma Cloud. Acest aspect le oferă colegilor noştri foarte multe perspective de dezvoltare şi de creştere. Există două componente cheie în structura organizaţiei noastre de achiziţii indirecte. Una dintre acestea se ocupă exclusiv de segmentul de achiziţii strategice, iar cea de a doua gestionează sarcinile operaţionale şi este o entitate de sine stătătoare. Concret, suntem o echipă de achizitori care se ocupă de negocieri, managementul furnizorilor şi al părţilor interesate, precum şi de alte sarcini, atât strategice cât şi operaţionale", a menţionat Adrian Comănean, citat în comunicat.
De 14 ani, divizia Bosch Service Solutions din Timişoara oferă servicii complete în 18 limbi străine clienţilor interni şi externi şi desfăşoară mai multe programe prin care conduce transformarea digitală, oferind soluţii software adaptate, prin utilizarea de tehnologii noi precum Robotic Process Automation sau inteligenţa artificială, care elimină sarcinile repetitive şi sporesc calitatea şi eficienţa.
Bosch a inaugurat un hub global de achiziţii la Timişoara
București
9°C
Articole Similare

6
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
6

868
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
868

45
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
45

1.130
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.130

21
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
21

1.654
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
1.654

3.326
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.326

22
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
22

33
Microsoft lansează Copilot Health
33

40
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
40

41
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
41

9.955
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
9.955

62
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
62

















Comentează