Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că are planuri să relaxeze unele restricţii pentru combaterea COVID-19 săptămâna viitoare, dar a avertizat că ridicarea măsurilor prea devreme ar putea adânci criza economică din Marea Britanie, relatează DPA, potrivit Agerpres.
"Vrem, dacă este posibil, să ridicăm de luni unele dintre aceste măsuri", a declarat Johnson în faţa parlamentului, confirmând că va anunţa schimbările dorite într-un discurs, duminică.
"Trebuie să fim siguri că datele vor sprijini capacitatea noastră de a face acest lucru", a spus el.
Guvernul lucrează cu partidele de opoziţie, asociaţiile oamenilor de afaceri şi sindicatele "pentru a ne asigura că avem planul cel mai bun de ieşire din izolare", a mai spus Johnson.
"Ar fi un dezastru economic pentru această ţară dacă vom urma o relaxare a acestor măsuri acum în aşa fel încât să declanşăm un al doilea vârf", a adăugat el.
Marea Britanie a raportat 29.427 de decese până marţi, depăşind Italia din punctul de vedere al bilanţului morţilor de COVID-19 şi devenind prima în Europa din acest punct de vedere.
Analistul de date din sănătate Jamie Jenkins a estimat miercuri că bilanţul morţilor de COVID-19 ar fi mai degrabă de 54.000, bazându-se pe creşterea numărului de decese în această perioadă faţă de anii anteriori.
"Acesta nu este un succes sau un succes 'aparent'... Cum Dumnezeu s-a ajuns la asta?", a întrebat liderul opoziţiei, laburistul Keir Starmer, în parlament, referindu-se la o declaraţie a lui Johnson de săptămâna trecută.
Starmer a mai spus că mulţi cred că Marea Britanie s-a descurcat prost pentru că s-a mişcat "încet în instituirea izolării, încet în ceea ce priveşte testarea, încet în urmărirea contacţilor şi încet în asigurarea echipamentelor de protecţie".
Boris Johnson a recunoscut "statisticile revoltătoare" privind decesele legate de COVID-19 în Marea Britanie şi în alte ţări.
"În acest stadiu, nu cred că aceste comparaţii internaţionale funcţionează şi încă nu există datele pentru a trage concluziile pe care le dorim", i-a răspuns Johnson lui Starmer.
Premierul britanic a mai afirmat că răspunsul său la pandemie a fost "guvernat de un singur scop prioritar... să salvăm vieţi şi să protejăm sistemul nostru de sănătate".
Rosena Allin-Khan, parlamentar din Partidul laburist şi medic de urgenţă într-un spital din Londra, a declarat marţi în parlament că "lipsa testelor efectuate de guvern a costat vieţi".
Ministrul sănătăţii Matt Hancock a respins afirmaţiile deputatei laburiste, insistând că guvernul a supervizat "o accelerare rapidă a testărilor în ultimele câteva luni".
Adăugând presiune asupra lui Hancock şi Johnson, Neil Ferguson, epidemiolog la Imperial College London, a demisionat din rolul său de consilier al guvernului recunoscând că a încălcat regulile izolării.
Hancock a declarat miercuri pentru Sky News că a rămas "fără cuvinte" după demisia lui Ferguson.
Expertiza lui Ferguson a fost "o parte importantă din ceea ce ascultam" privind modul de a răspunde la pandemie, a spus el.
The Daily Telegraph a scris marţi că Ferguson i-a permis "iubitei lui căsătorite să-l viziteze acasă în timpul izolării, în timp ce le cerea oamenilor să respecte cu stricteţe distanţarea socială".
"Accept că am comis o eroare de judecată şi am acţionat greşit", a declarat Ferguson pentru ziar.
Claudia Paoloni, şefa unui sindicat al medicilor, a cerut marţi o anchetă publică asupra răspunsului guvernului la pandemie, potrivit The Guardian.
Boris Johnson susţine că guvernul britanic va relaxa unele măsuri de izolare începând de luni
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

53
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
53

36
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
36

250
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
250

30
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
30

544
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
544

40
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
40

1.023
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.023

636
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
636

1.750
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.750

1.153
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.153

1.912
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.912

2.515
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.515

1.600
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.600














Comentează