Premierul britanic Boris Johnson a spus vineri că îi este dor să creadă în monstrul din Loch Ness, în ciuda unei noi cercetări care sugerează că legenda ar fi apărut după ce ar fi fost văzuţi de fapt ţipari uriaşi, relatează AFP preluat de agerpres.
Prim-ministrul a mai afirmat că, atunci când era copil, îşi dorea ca această creatură mitică să fie reală, adăugând că o parte din el crede asta în continuare.
El a fost întrebat despre subiect în timpul unei vizite în Scoţia, la o zi după ce oamenii de ştiinţă care au analizat AND-ul prezent în sute de mostre de apă au anunţat că au descoperit cantităţi mari de ADN de ţipar, însă nicio secvenţă de ADN reptilian.
Descoperirea făcută de cercetători, conduşi de Neil Gemmell, profesor de genetică la Universitatea Otago din Dunedin, Noua Zeelandă, demontează una dintre cele mai populare teorii, şi anume că monstrul din Loch Ness ar fi o reptilă, sau o populaţie de reptile, care a supravieţuit din perioada dinozaurilor, cum ar fi un plesiozaur.
Alte teorii au sugerat că monstrul ar putea fi un somn gigant, un sturion uriaş, un ţipar sau chiar un rechin de Groelanda, care poate trăi până la 500 de ani, însă singura posibilitate care nu a fost exclusă de cercetare este cea a unui ţipar uriaş, ceea ce ar explica forma alungită a creaturii în imaginaţia publică.
"O concentrare mare de ADN de ţipar în apă nu îmi pare a fi o dovadă concludentă a non-existenţei monstrului din Loch Ness", a declarat Johnson.
"Când eram copil, tânjeam să cred în el. Tânjeam... O parte din mine încă o face. Sau, altfel spus, există o parte a sufletului meu căreia îi este încă dor să creadă", a adăugat el.
Boris Johnson: `Îmi e dor să cred în monstrul din Loch Ness`
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

26
Strâmtoarea Ormuz în schimbul Ucrainei? Europa ar putea să-i ofere ajutor lui Trump în privinţa Iranului dacă acesta susţine Kievul
26

1.243
Strâmtoarea Ormuz, blocată definitiv? Avertismentul Iranului după lovitura încasată de Trump de la aliații NATO: 'Nu va reveni la statutul de dinainte de război'
1.243

25
Israelul a anunțat suspendarea intrării ajutorului umanitar transportat de UNICEF către Fâşia Gaza din Egipt
25

766
Donald Trump încearcă scenariul „Maduro” în Cuba, dar de data asta nu mai vrea schimbarea regimului
766

933
Vid de putere în Iran? Lista liderilor eliminați în război. Donald Trump: 'Toți sunt morți'
933

3.087
VIDEO Marele proiect al lui Donald Trump va avea cel mai mare cost din istorie, iar SUA ar deveni aproape invincibilă
3.087

1.614
Ministrul Apărării: 'Azi noapte au venit 21 de drone înspre România, dar nu au intrat. Se întâmplă, uneori, să mai intre'
1.614

34
Volodimir Zelenski: 200 de experţi ucraineni în drone oferă deja asistenţă în Orientul Mijlociu
34

59
Patru oameni au murit după prăbuşirea unor schele în Viena
59

2.649
Strâmtoarea Ormuz dă primele semne de deblocare: Petrolierele 'driblează' încet, spun oficialii americani
2.649

2.983
VIDEO 'NATO face o greșeală foarte prostească… Acesta a fost un test important'. Donald Trump s-a dezlănțuit din Biroul Oval la adresa liderilor europeni
2.983

3.091
Uciderea lui Ali Larijani, cel mai înalt oficial al securității iraniene, ar putea zgudui structura de putere a sistemului de la Teheran
3.091

96
Turcia avertizează: Războiul din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză migratorie durabilă
96
















Comentează