Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale omenirii la nivel global şi a arătat că în România cea mai importantă şi ambiţioasă acţiune climatică până în 2030 o reprezintă setul de măsuri prin care este urmărită accelerarea tranziţiei la neutralitatea climatică, prin închiderea sau transformarea unor activităţi industriale din judeţele Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureş, Prahova şi Galaţi.
El a subliniat că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale omenirii la nivel global. Ministrul a arătat că în ultimii ani fenomenele extreme din România au afectat nu doar agricultura, ci şi calitatea vieţii oamenilor.
"Este foarte clar pentru noi toţi că schimbările climatice afectează pe termen lung agricultura, sănătatea publică, sistemul energetic, transporturile şi biodiversitatea", a spus Boloş.
El a indicat că România dispune de fonduri europene pentru adaptarea la schimbările climatice şi pentru atenuarea impactului acestora asupra populaţiei şi dezvoltării economice.
"Prin Acordul de parteneriat aprobat deja de Comisia Europeană, România s-a angajat să promoveze investiţii adecvate ale fondurilor pentru furnizarea de energie curată, accesibilă şi sigură, accelerarea trecerii la o mobilitate durabilă şi inteligentă, mobilizarea industriei pentru o economie curată, valul renovării, construirea şi renovarea în mod eficient din punct de vedere energetic şi al utilizării resurselor, poluare zero pentru un mediu lipsit de substanţe toxice în conformitate cu iniţiativele specifice din cadrul Pactului verde european. Astfel, toate cele 16 programe operaţionale care sunt deja aprobate de Guvern sunt configurate pentru a proteja populaţia şi economia de efectele schimbărilor climatice şi de accelerarea tranziţiei la neutralitatea climatică, cu precădere în cele mai afectate teritorii", a spus Boloş.
Ministrul a precizat că un procent din alocarea PNRR reprezintă investiţii care contribuie la îndeplinirea obiectivelor climatice ale UE şi a exemplificat faptul că prin acest document 2.000 de clădiri publice rezidenţiale şi de patrimoniu şi 1.500 de blocuri vor fi renovate şi va exista un Registru Naţional al Clădirilor.
De asemenea, el a indicat că pentru actuala perioadă de programare în politica de coeziune există apeluri de proiecte ce vizează eficienţa energetică în valoare de 1 miliard de euro şi câte 500.000 de milioane de euro pentru autorităţile locale şi mediul de afaceri.
"Cea mai importantă şi ambiţioasă acţiune climatică 2021-2030 o reprezintă setul de măsuri prin care este urmărită accelerarea tranziţiei la neutralitatea climatică a României prin închiderea sau transformarea unor activităţi industriale din şase judeţe: Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureş, Prahova şi Galaţi. Din alocarea totală de 2,5 miliarde euro, alocările aferente teritoriilor Gorj, Hunedoara şi Dolj reprezintă 60%, tocmai din cauza faptului că în aceste judeţe sunt concentrate capacităţile de producţie de energie pe bază de cărbune şi din cauza disparităţilor de dezvoltare existentă", a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Boloş: Cea mai ambiţioasă acţiune climatică până în 2030, închiderea sau transformarea unor activităţi industriale
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.109
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
2.109

1.380
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.380

52
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
52

4.367
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
4.367

6.263
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
6.263

1.156
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.156

13.114
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
13.114

89
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
89

800
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
800

1.958
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.958

97
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
97

5.192
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.192

4.829
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.829
















Comentează