Premierul Ilie Bolojan a decis că toate deplasările externe „în interes de serviciu” din administrația centrală și companiile de stat trebuie să treacă pe la el pentru aprobare. Nu prin filtre instituționale clare, nu prin proceduri transparente, ci prin pixul premierului. Pare că în viziunea sa, reforma statului înseamnă centralizare extremă și decizii luate în funcție de cum „simte” el că e mai bine.
Această nevoie de control total nu este doar o chestiune de eficiență, este o chestiune de putere. În loc să construiască un sistem administrativ în care fiecare instituție are reguli clare privind deplasările externe, cu criterii măsurabile și responsabilități directe, Bolojan preferă să țină totul sub control personal. O decizie care poate părea riguroasă la prima vedere, dar care, în realitate, deschide larg poarta subiectivismului.
Pe hârtie, totul sună frumos: „premierul aprobă doar ce este în interesul statului”. Dar cine definește acest „interes”? Tot premierul. Fără criterii publice, fără indicatori, fără raportări post-misiune, doar un act administrativ care poate fi semnat sau respins în funcție de cum vede lucrurile Ilie Bolojan într-o anumită zi. Asta nu înseamnă eficiență, ci arbitrar.
Și totul se întâmplă în timp ce Guvernul impune austeritate la sânge - se taie din investiții, se măresc taxele, se cer eforturi de la populație și de la mediul privat. Dar tocmai în acest context dificil, Bolojan nu reduce deplasările, nu le plafonează, nu le condiționează clar, ci din contră, le aprobă, dar numai după ce le analizează personal. Cu alte cuvinte, austeritatea se aplică de jos în sus, dar privilegiile de sus sunt gestionate „la caz”.
Această abordare hipercentralizată amintește mai degrabă de reflexele administrației de tip autoritar, decât de un stat modern. În loc să întărească instituțiile, să le ofere autonomie și responsabilitate, premierul le tratează ca pe niște birouri dependente de voința sa personală. Este o viziune profund ierarhică, în care statul nu funcționează prin reguli, ci prin aprobare individuală.
Iar pericolul real nu e doar legat de risipa banului public, ci de mesajul transmis întregii administrații: că nu contează procedurile, ci relația cu centrul de comandă. Că nu performanța justifică o deplasare, ci capacitatea de a convinge un singur om – premierul – că e „ok”. Asta încurajează conformismul, nu competența, lingușirea, nu meritul.
În esență, Bolojan vorbește despre reformă și eficiență, dar acționează în spiritul controlului absolut. Refuză să descentralizeze, refuză să stabilească reguli clare pentru toți și preferă să decidă el, de la centru, cine are voie să plece în deplasare și cine nu. Asta nu e reformă, e dependență instituțională. Și cât timp totul se învârte în jurul unei singure semnături, administrația nu va funcționa mai bine, va funcționa mai tăcut și mai obedient.
Dacă Ilie Bolojan vrea cu adevărat să demonstreze că e diferit de predecesorii săi, atunci ar trebui să renunțe la reflexul controlului personal și să construiască mecanisme clare, obiective și transparente, nu decizii „la ochi”. Altfel, nu vorbim despre reformă, ci despre un alt mod de a concentra puterea – unul care, oricât de bine intenționat, duce tot la abuz.
Comentează