Guvernul preşedintei interimare a Boliviei Jeanine Anez, a cărei instalare în funcţie, marţi, a fost marcată de manifestaţii foarte violente între forţele de ordine şi partizani ai fostului preşedinte Evo Morales, a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că numărul focarelor de conflict s-a redus "la jumătate", transmite AFP preluat de agerpres.
De la sfârşitul lui octombrie şi începutul crizei în această ţară andină, cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa în violenţe, potrivit Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului (IACHR).
Focarul cel mai intens se concentrează în regiunea Cochabamba (centru), fieful lui Evo Morales, demisionat la 10 noiembrie după manifestaţii ale opoziţiei care l-a acuzat de "fraudă" în cursul prezidenţialelor de la 20 octombrie.
Vineri, nouă cultivatori de coca partizani ai lui Morales au murit în confruntări cu forţele de ordine la Sacaba, în apropiere de Cochabamba, potrivit unui bilanţ prezentat de IACHR sâmbătă seară.
La rândul său, guvernul preşedintei interimare Jeanine Anez a anunţat un bilanţ de cinci morţi.
Jeanine Anez, o fostă senatoare de dreapta, s-a proclamat marţi preşedinte interimar şi a promis apropiata organizare de alegeri prezidenţiale şi parlamentare. Simpatizanţii lui Evo Morales îi cer însă demisia şi revenirea fostului şef al statului, preşedinte al Boliviei timp de aproape 14 ani. De marţi, ei manifestează în fiecare zi, mai ales în oraşul La Paz, sediul guvernului.
Duminică, noul şef al poliţiei boliviene, colonelul Rodolfo Montero, a afirmat că la Cochabamba au avut loc "câteva incidente", dar "intensitatea" acestora este "în scădere".
"Numărul focarelor de conflict s-a redus la jumătate" în raport cu începutul săptămânii trecute, a ţinut să sublinieze ministrul interimar de interne, Arturo Murillo, fost senator de dreapta.
De asemenea, manifestanţii au ridicat baraje pe drumul spre El Alto, la zece kilometri de capitala administrativă a Boliviei, generând un început de penurii la La Paz.
Rafinăria Senkata din El Alto, care aprovizionează cu gaze şi benzină întreaga provincie La Paz, este blocată de joi de manifestanţi pro-Morales, mai scrie AFP.
Bolivia: Conflictul a scăzut în intensitate, afirmă guvernul
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

7
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
7

134
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
134

27
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
27

444
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
444

36
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
36

921
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
921

602
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
602

1.721
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.721

1.136
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.136

1.836
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.836

2.479
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.479

1.588
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.588

1.635
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.635















Comentează