Bogdan Olteanu iese din închisoare. Curtea de Apel București i-a suspendat pedeapsa

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 18-08-2022

Actualizat: 18-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea de Apel București a decis, joi, suspendarea pedepsei cu închisoarea pe care o execută în prezent fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, potrivit Mediafax, decizia instanței fiind definitivă.

Curtea de Apel București a respins, joi, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Atunci instanța a decis care a decis admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de Bogdan Olteanu şi a dispus suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Astfel, după decizia Curții de Apel, de joi, fostul guvernator Bogdan Olteanu a fost eliberat.

Bogdan Olteanu este încercerat la Penitenciarul Mărgineni (Dâmbovița). Fost viceguvernator BNR și fost președinte al Camerei Deputaților, el a fost condamnat definitiv, pe 29 octombrie 2020, la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, fiind găsit vinovat că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să intervină pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Google News
Comentează
București
Temperatură-3°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri