Intervenție în forță: Bogdan Ivan a reziliat contractul de la termocentrala Iernut- Era blocată la 90%

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-09-2025 13:48

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video / Facebook.com

Intervenție în forță pe sectorul energetic în România. Contractul cu constructorul termocentralei Iernut a fost reziliat.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declară că la Iernut, unde avem o termocentrală aproape finalizată, dar blocată de ani de zile din cauza insolvenţei constructorului şi a problemelor juridice, a reziliat contractul cu Duro Felguera şi a executat garanţia de bună execuţie. Ministrul mai spune că, având un nou constructor, centrala, care e finalizată deja în proporţie de peste 90%, poate fi terminată în 6–9 luni, scrie News.ro.

”Aşa cum am promis, ne ţinem de plan pentru deblocarea proiectelor strategice care vor întări siguranţa energetică a României şi vor contribui la scăderea preţului la energie. La Iernut, avem o termocentrală aproape finalizată, dar blocată de ani de zile din cauza insolvenţei constructorului şi a problemelor juridice. Am reziliat contractul cu Duro Felguera şi am executat garanţia de bună execuţie”, anunţă ministrul Energiei pe Facebook. 

 Potrivit lui Bogdan Ivan, cu un nou constructor, centrala – finalizată deja în proporţie de peste 90% – poate fi terminată în 6–9 luni.

”După pornire, Iernut va adăuga peste 400 MW de energie stabilă în Sistemul Energetic Naţional”, subliniază el. 

”Urmăresc îndeaproape acest proiect şi vom continua să lucrăm cu determinare pentru ca fiecare etapă să fie respectată şi finalizată la timp. Continuăm să luăm măsuri ferme pentru a asigura finalizarea tuturor proiectelor strategice, astfel încât România să beneficieze de energie sigură, accesibilă şi de investiţii care aduc rezultate reale pentru oameni şi economie”, adaugă Ivan. 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri