Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, ocazie cu care cei doi oficiali au abordat situaţia minorităţilor naţionale din ţara vecină, dar şi colaborarea în contextul pandemiei COVID-19 potrivit Agerpres.
Discuţia vine în continuarea unei alte convorbiri pe care aceştia au avut-o pe 25 martie, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Miniştrii au vorbit, joi, despre dreptul la educaţie în limba maternă al persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, dar au abordat şi alte teme de interes legate de protejarea drepturilor persoanelor aparţinând acestei minorităţi.
În acest context, cei doi demnitari au convenit reluarea, în perioada imediat următoare, a lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucraineană privind protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Totodată, Bogdan Aurescu şi Dmytro Kuleba au discutat despre vizita în România a ministrului de Externe ucrainean, care urmează să fie organizată în viitorul apropiat, anunţă MAE.
În cadrul discuţiei, Aurescu a menţionat că autorităţile române pregătesc un sprijin medical "concret" pentru Ucraina în gestionarea efectelor pandemiei, omologul ucrainean exprimând o apreciere deosebită pentru această intenţie.
Cei doi miniştri de Externe au abordat şi ultimele evoluţii legate de pandemie, inclusiv din perspectiva facilitării tranzitului pe teritoriul României în vederea repatrierii cetăţenilor ucraineni (peste 600 de cetăţeni ucraineni tranzitând în siguranţă România de la începutul crizei). Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa solidarităţii internaţionale şi a exprimat disponibilitatea părţii române de a acorda în continuare sprijin cetăţenilor ucraineni, precizează MAE.
Dmytro Kuleba a mulţumit României pentru colaborarea eficientă în asigurarea tranzitului cetăţenilor ucraineni, care se repatriază în contextul pandemiei cu noul coronavirus, precum şi pentru susţinerea constantă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a eforturilor sale de integrare europeană şi euro-atlantică.
Potrivit MAE, în cadrul discuţiilor au fost abordate şi alte aspecte de interes comun la nivel regional.
Bogdan Aurescu a discutat cu omologul său ucrainean despre drepturile minorităţilor şi cooperarea în contextul pandemiei
Explorează subiectul
Articole Similare

1.224
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
1.224

36
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
36

1.136
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.136

2.526
VIDEO Trump, „tăvălit” bine la conferința de la Munchen: „E cel mai distructiv președinte” din istoria SUA
2.526

2.395
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.395

1.956
VIDEO Trump îl presează pe Zelenski să cedeze la negocieri: „Să se miște! Rusia vrea să facă o înţelegere"
1.956

24
VIDEO Franţa/Un bărbat ce ameninţa jandarmi a fost rănit de unul dintre ei; Parchetul antiterorist a declanşat o anchetă
24

2.519
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.519

120
Donald Trump anunţă că un al doilea portavion american va pleca "foarte curând" spre Golf şi avertizează Iranul
120

200
Alegeri în Ungaria - Viktor Orban pare câștigător: Fidesz se menţine la 46%, urmat de Tisza cu 40%, potrivit unui sondaj preelectoral
200

62
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
62

664
Regele Charles nu este fanul lui Donald Trump. Dezvăluirile unui jurnalist britanic
664

1.664
Fiul lui Ramzan Kadîrov, la un pas să-și piardă vederea. A fost tratat într-o celebră clinică din Moscova
1.664

















Comentează