Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Tunisiene, Noureddine Erray, la iniţiativa părţii tunisiene, printre temele discutate de aceştia regăsindu-se colaborarea celor două state în domeniile educaţiei, respectiv turismului.
Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu l-a invitat pe omologul tunisian în România, în toamna anului 2020, în măsura în care condiţiile o vor permite, în vederea aprofundării relaţiei dintre România şi Tunisia, precum şi pentru identificarea perspectivelor de dezvoltare a acesteia, invitaţie acceptată cu plăcere de interlocutor, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
Cei doi miniştri au agreat ca, în contextul vizitei, să fie organizată şi cea de a-15-a reuniune a Comisiei Mixte interguvernamentale româno-tunisiene şi au explorat, totodată, posibilitatea organizării unui Forum de Afaceri bilateral, care să încurajeze contactele directe între oamenii de afaceri din cele două ţări.
De asemenea, cei doi miniştri au convenit ca, în perioada următoare, să fie păstrat un dialog dinamic, atât la nivel politic, cât şi la nivel sectorial, în special în domeniile economic, comercial, precum şi, în special, în ceea ce priveşte schimburile educaţionale, ştiinţifice şi culturale, ministrul Noureddine Erray subliniind interesul deosebit al tinerilor tunisieni de a studia în România.
Ministrul Bogdan Aurescu a încurajat mobilitatea academică şi a evidenţiat că România are, în continuare, întreaga deschidere pentru a primi studenţi tunisieni în cadrul sistemului universitar şi post-universitar din România, aceştia având o bună calificare educaţională şi profesională. Totodată, a apreciat calitatea profesională a cetăţenilor tunisieni care beneficiază de bursele Eugen Ionescu în cadrul acestui program destinat cercetătorilor doctorali şi post-doctorali din state francofone, în special din Africa, derulat din anul 2007 de Guvernul României, prin MAE, cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei.
Discuţia între cei doi oficiali a prilejuit şi trecerea în revistă a măsurilor luate de către ambele state, în plan naţional, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Cei doi miniştri au salutat cooperarea autorităţilor de la Bucureşti şi Tunis în cazurile de repatriere sau alte situaţii deosebite în care s-au aflat cetăţenii români şi tunisieni, în contextul actualei crize. Ministrul Bogdan Aurescu l-a asigurat pe omologul tunisian de continuarea sprijinului ţării noastre pentru cazurile consulare sau de urgenţă, evidenţiind demersurile autorităţilor române în contextul repatrierii a peste 150 de cetăţeni tunisieni. Omologul tunisian a mulţumit pentru acest gest semnificativ şi a asigurat sprijinul pentru proceduri similare în cazul cetăţenilor români.
În contextul măsurilor treptate de relaxare, ministrul Noureddine Erray a exprimat speranţa că Tunisia va rămâne o destinaţie de vacanţă preferată de cetăţenii români şi a asigurat că autorităţile tunisiene au pus la punct un protocol sanitar care să ofere siguranţa şi protecţia necesare turiştilor.
Totodată, cei doi demnitari au convenit asupra menţinerii unui dialog activ în plan multilateral, un palier important al colaborării între România şi Tunisia fiind cel al francofoniei, mai precizează MAE.
Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său tunisian
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Kim Jong Un laudă militarii reveniți dintr-o misiune în Rusia
1

1.024
Compromis semnificativ: Zelenski ia în calcul o zonă demilitarizată în Donbas pentru a încheia războiul
1.024

89
Ucraina a lovit pentru a doua oară în această săptămână platforma petrolieră Lukoil din Marea Caspică
89

65
Veste bună pentru Regele Charles al III-lea: Tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor
65

260
Donald Trump anunță reluarea armistițiului între Thailanda și Cambodgia: 'Au fost de acord să revină la Acordul de pace inițial încheiat cu mine'
260

3.418
Rusia lansează acuzații grave: România şi Polonia s-ar fi implicat în transportul componentelor unei 'bombe murdare' pentru Ucraina
3.418

49
Preşedintele belarus Lukaşenko a purtat discuţii cu trimisul american John Coale
49

81
Fără aglomerație, alcool sau artificii: O destinație preferată de români schimbă regulile de Revelion
81

2.005
Ucraina, zguduită de 'Operațiunea Midas': O nouă anchetă la vârful puterii privind banii folosiți la cauțiunile uriașe
2.005

74
Peste 180 de migranţi au trecut graniţa în Polonia printr-un tunel secret din Belarus
74

1.083
UE îngheață pe termen nelimitat activele băncii centrale ruse pentru a sprijini Ucraina
1.083

3.730
SUA fac pași de neînțeles. Șeful Armatei americane a fost retras din negocierile de pace pentru Ucraina
3.730

95
SUA sunt profund îngrijorate de reluarea luptelor în R.D. Congo şi vor acţiona (Mike Waltz)
95





















Comentează