Discuţiile menite să pună capăt blocajului parţial al administraţiilor federale americane (aşa-numitul 'shutdown'), intrat în a treia săptămână, au înregistrat puţine progrese sâmbătă, dar vor continua duminică, a anunţat preşedintele Donald Trump, transmite AFP preluată de Agerpres.
Vicepreşedintele Mike Pence s-a întâlnit sâmbătă cu Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senat - cameră controlată de republicani -, şi cu democrata Nancy Pelosi, aleasă joi preşedinta Camerei Reprezentanţilor, unde democraţii au devenit majoritari.
'Vicepreşedintele Mike Pence şi echipa sa tocmai au plecat de la Casa Albă. M-au informat despre întâlnirea lor cu reprezentaţii Schumer/Pelosi. Puţine progrese astăzi. O a doua reuniune este prevăzută mâine', a afirmat Trump pe Twitter.
Impasul bugetar dintre preşedinte şi Congres paralizează din 22 decembrie 25% din administraţiile federale. În centrul său se află construirea unui zid de 3.200 km de-a lungul frontierei cu Mexic.
Preşedintele refuză să semneze o lege bugetară dacă aceasta nu include 5 miliarde de dolari pentru construirea zidului, ceea ce democraţii, deveniţi majoritari în Camera Reprezentanţilor, refuză.
Vineri, Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine una din priorităţile sale, şi-a apărat încă o dată proiectul din campanie, declarând că este pregătit ca această paralizie parţială a administraţiei federale să dureze mai multe luni, chiar peste un an.
În opinia lui Trump, construirea zidului este o chestiune de 'securitate naţională'.
În jur de 800.000 de angajaţi guvernamentali sunt fie obligaţi să lucreze fără a fi plătiţi, fie, cealaltă jumătate dintre ei, trimişi în concediu fără plată. Printre ei se află şi agenţi responsabili cu securitatea aeriană ai Administraţiei securităţii transporturilor, precum şi agenţi ai FBI.
Muzee foarte frecventate de turişti au fost nevoite să-şi închidă porţile, în timp ce în parcurile naţionale gunoaiele au rămas neridicate.
Blocajul continuă în SUA - Trump anunță puține progrese în discuțiile dintre administrație și democrați
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează