Despre prezentarea săptămâna viitoare a unui nou guvern, restructurat, în Parlament, şi despre cum va vota PNL, Blaga a răspuns cu întrebarea: "Care Guvern ?"
" Am înţeles că doresc să vină cu un guvern mai suplu, să renunţe la miniştri delegaţi, ceea ce nu este un lucru rău, dar dacă vin cu aceiaşi oameni, care au guvernat până acum, nu poţi să votezi un astfel de guvern ", a declarat co-preşedintele PNL.
Spunându-i-se că numele noi ar urma să fie cele din partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, Blaga a replicat că din partidul acestuia au mai fost oameni în guvern.
"Au excelat, unii dintre ei, prin faptul că au plecat din minister ( portofoliul pe care l-au deţinut - n.r.) fără să-i cunoască nimeni, mă gândesc la domnul Gerea, sau alţii, cum e fostul ministru al Finanţelor, care aţi văzut de ce a plecat din Guvern. Trebuie să vedem efectiv oamenii cu care vin în guvern", a mai declarat co-preşedintele PNL.
Blaga a infirmat faptul că, la acest moment, reprezentanţii PNL poartă discuţii în vederea întăririi Opoziţiei parlamentare cu aleşi ai grupului minorităţilor naţionale sau ai UDMR şi a adăugat că, din poziţiile publice ale acestora, reiese că vor susţine bugetul şi Guvernul restructurat. AGERPRES
Blaga: Nu poți vota un guvern de oameni care nu s-au remarcat prin nimic
București
8°C
Articole Similare

2.109
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
2.109

1.380
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.380

52
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
52

4.367
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
4.367

6.263
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
6.263

1.156
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.156

13.114
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
13.114

89
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
89

800
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
800

1.958
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.958

97
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
97

5.192
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.192

4.829
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.829
















Comentează