Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PPU-SL, Sorin Roşu-Mareş, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că organizaţiile locale au libertatea să negocieze alianţe cu cine doresc în viitoarele consilii locale, "pentru binele fiecărei comune şi al cetăţenilor".
"Colaborările viitoare le-am stabilit în funcţie de priorităţile comunei şi ale oamenilor din comunele respective. Fiecare organizaţie comunală va avea libertatea să dezbată, pentru binele fiecărei comune şi al cetăţenilor din acea comună, cu cine doreşte să facă alianţă în consiliul local", a declarat Roşu-Mareş.
El a precizat că PPU-SL a depus liste de candidaţi pentru consiliile locale în 17 unităţi administrativ-teritoriale din totalul celor 62 din judeţul Bistriţa-Năsăud, la care se adaugă listă completă de candidaţi pentru Consiliul Judeţean şi candidatura proprie pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa.
La conferinţa de presă de miercuri a participat şi preşedintele executiv al PPU-SL, Daniel Ionaşcu, care s-a declarat mulţumit de evoluţia filialei judeţene.
"Suntem plăcut surprinşi ca, la atât de scurt timp, să avem aici o filială puternică, cu oameni puternici, cu realizări. Se vede, aşadar, de la o lună la alta, că umanismul prinde, pentru că promovează valoarea omului, în tot ceea ce înseamnă valoarea lui fundamentală: între omul potrivit la locul potrivit, între credinţă, tradiţii şi între ceea ce înseamnă promovarea omului prin valoarea lui proprie", a spus Ionaşcu.
Bistriţa-Năsăud - Organizaţiile PPU-SL, deschise la orice fel de alianţe în viitoarele consilii locale
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.194
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
2.194

934
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
934

2.647
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
2.647

64
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
64

579
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
579

1.916
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.916

86
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
86

5.155
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.155

3.889
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.889

2.293
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.293

3.619
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.619

3.615
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.615

1.103
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.103
















Comentează