Premierul ungar Viktor Orban i-a salutat luni pe maghiarii transilvăneni şi comunitatea Bisericii reformate, într-o scrisoare marcând finalizarea renovării Colegiului reformat din Târgu Mureş, a anunţat şeful biroului de presă al premierului, transmite MTI, potrivit Agerpres.
"A venit timpul bucuriei şi recunoştinţei", a scris Viktor Orban. "Volumul uriaş de muncă depus şi anii de zbateri au dat roade: Colegiului reformat din Târgu Mureş i-a fost redată vechea glorie".
Premierul ungar le-a mulţumit maghiarilor din Transilvania pentru perseverenţa, munca şi rugăciunile lor, amintind că, în pofida tuturor greutăţilor cu care s-a confruntat, comunitatea bisericii reformate şi-a urmat conştiinţa.
"Noi, ungurii, luptam deja pentru supravieţuire când a ajuns Reforma în Ungaria şi Transilvania", a scris Viktor Orban. "Patria care fusese ruptă în trei bucăţi zăcea în ruine şi până şi speranţa de prosperitate şi glorie era pierdută, când Cuvântul Domnului predicat şi citit în limba maternă le-a readus oamenilor puterea", potrivit premierului ungar.
Au fost înfiinţate noi congregaţii şi şcoli, inclusiv Colegiul reformat din Târgu Mureş, care de-a lungul celor cinci secole de existenţă a produs mulţi viitori oameni de ştiinţă, profesori, lideri ai bisericii şi laici, a menţionat în scrisoarea sa premierul ungar.
"Astăzi, la aniversarea Reformei, vedem că în Transilvania sunt construite şi renovate grădiniţe şi şcoli", instituţii cruciale pentru supravieţuirea maghiarilor, a notat Viktor Orban, care a mai adăugat că la Colegiul reformat din Târgu Mureş "sunt întrunite toate condiţiile pentru a avea cât mai mulţi absolvenţi angajaţi faţă de patria lor, asemenea predecesorilor lor".
Biserica reformată, element al politicii lui Orban în Transilvania:Grădiniţele şi şcolile reformate din Transilvania, cruciale pentru supravieţuirea maghiarilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

78
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
78

732
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
732

946
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
946

2.575
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.575

57
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
57

1.350
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.350

1.823
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.823

84
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
84

56
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
56

1.986
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.986

276
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
276

3.084
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.084

51
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
51















Comentează