Sinodul episcopilor asupra familiei convocat de papa Francisc a aprobat sâmbătă un raport final, "reechilibrat" pentru a ţine cont de reticenţa celor mai conservatori prelaţi catolici, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.
În acest raport intitulat "relatio synodi", niciun acord nu a fost obţinut asupra persoanelor divorţate şi homosexualilor, notează AFP.
Raportul face un inventar al diferitelor probleme ale familiei catolice pe cele cinci continente, inclusiv primirea în Biserică a persoanelor în uniune liberă, gay şi divorţate, ca parte a procesului de deschidere dorit de Francisc de care se tem conservatorii.
183 de părinţi sinodali au luat parte la vot pentru fiecare din cele 62 de paragrafe. Pentru a fi aprobate, ele trebuie aprobate de două treimi. Trei nu au obţinut această majoritate calificată.
Acestea se referă la unele aspecte ale textului iniţial privind accesul la sacramente pentru cei divorţaţi şi recăsătoriţi şi primirea homosexualilor. "La aceste puncte, nu putem considera că există un consens al sinodului. Dar aceasta nu înseamnă că ei sunt complet respinşi", au explicat apoi mai mulţi purtători de cuvânt. Paragrafele în cauză nu au fost totuşi retrase din textul final.
Biserica Catolică ignoră homosexualii și persoanele divorțate
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

289
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
289

31
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
31

1.884
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.884

2.043
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.043

108
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
108

2.225
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.225

32
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
32

46
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
46

1.247
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.247

159
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
159

869
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
869

2.028
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
2.028

114
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
114















Comentează