Biserica Apostolică Armeană îi va canoniza joi pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum 100 de ani din timpul Imperiului Otoman.
Slujba de canonizare va avea loc la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, în prezenţa a peste 80 de reprezentanţi ai tuturor bisericilor surori, după cum a indicat preşedintele comisiei pentru organizarea ceremoniei de canonizare, arhiepiscopul Natan Ohanisian, citat de RIA Novosti.
Decizia de canonizare colectivă a victimelor genocidului armean a fost luată de Biserica Armeană încă din toamna anului 2013, dar trecerea oficială în rândul sfinţilor a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilită pentru 2015, an în care se împlinesc 100 de ani de la masacrele comise împotriva armenilor.
La 24 aprilie 1915 au fost închişi în închisorile Imperiului Otoman şi apoi ucişi cei mai buni reprezentanţi ai intelectualităţii armene - scriitori, profesori, medici, preoţi. Au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populaţia armeană la acea perioadă. Populaţia armeană din Anatolia şi Cilicia, catalogată de autorităţi drept "inamic intern", a fost constrânsă să plece în exil în deşertul Mesopotamiei. Numeroşi armeni au fost ucişi pe drum sau în tabere de refugiaţi.
De atunci, poporul armean luptă pentru recunoaşterea şi condamnarea internaţională a genocidului. Până în prezent, genocidul comis împotriva armenilor între 1915 şi 1917 a fost recunoscut oficial de 22 de ţări şi de mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv de Parlamentul European.
Turcia nu acceptă însă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut în estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid, Ankara vorbind de represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu "duşmanul rus" în primul război mondial. Totodată, Ankara susţine că cifra de 1,5 milioane este exagerată şi că numărul victimelor este de ordinul a câtorva sute de mii.
Armenia va organiza vineri, 24 aprilie, mai multe ceremonii pentru comemorarea celui mai negru episod din istoria ei. La aceste ceremonii vor participa mai mulţi şefi de stat.AGERPRES
Biserica Armeniei îi va canoniza joi pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

527
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
527

5.109
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
5.109

2.145
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.145

43
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
43

49
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
49

2.676
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.676

32
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
32

29
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
29

1.263
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.263

64
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
64

106
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
106

93
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
93

3.234
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.234

















Comentează