Ana Birchall şi-a prezentat, joi, bilanţul mandatului de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice, subliniind că dezvoltarea, consolidarea şi aprofundarea parteneriatelor strategice sunt şi vor rămâne obiective esenţiale ale României.
În raportul de activitate publicat pe pagina sa de socializare, Birchall menţionează că, în mandatul său, a acţionat pentru dezvoltarea, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii în domeniile politic, militar şi de securitate, economic şi social, acesta având "un rol crucial în asigurarea securităţii României".
"În acest sens au fost întreprinse acţiuni în vederea punerii în valoare a excelentei cooperări în domeniul politico-militar şi de securitate, precum şi promovarea şi identificarea oportunităţilor pentru aprofundarea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea energetică şi cibernetică", se arată în raportul de activitate al Anei Birchall, conform agerpres.ro.
Conform acestuia, Ana Birchall a avut "peste 50 de întâlniri bilaterale, de substanţă, cu demnitari americani de rang înalt", unde a evidenţiat obiectivul prim-ministrului Viorica Dăncilă şi al Guvernului României de aprofundare şi consolidare a Parteneriatului strategic cu SUA pe toate dimensiunile, în special în domeniul economic.
Birchall a mai acţionat pentru recunoaşterea de către demnitarii americani a eforturilor întreprinse de România în domeniul apărării şi securităţii şi pentru menţinerea unui dialog constant cu factori cheie de decizie americani şi cu Ambasada SUA la Bucureşti.
În raportul prezentat de Ana Birchall se menţionează că Parteneriatul strategic bilateral pentru integrare europeană a Republicii Moldova a constituit încă de la preluarea mandatului o prioritate a Guvernului Dăncilă.
"România a susţinut constant obiectivul strategic al Republicii Moldova privind integrarea europeană, obiectiv dorit ca fiind ireversibil. (...) În toate acţiunile întreprinse s-a urmărit asigurarea cooperării interinstituţionale interne pentru coordonarea proiectelor şi iniţiativelor ce privesc sprijinirea parcursului european şi a stabilităţii şi evoluţiei democratice a Republicii Moldova. A fost acordată o atenţie specială proiectelor ce vor asigura interconectarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană prin România, în domeniul energetic, al transporturilor, în asigurarea compatibilităţii instituţionale", arată sursa citată.
În privinţa relaţiei cu Marea Britanie, Birchall a precizat că în toate demersurile întreprinse a urmărit dinamizarea parteneriatului strategic, inclusiv în contextul post-Brexit.
"În noul context european al procesului Brexit, acţiunile viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice au vizat consolidarea relaţiilor bilaterale, în sensul actualizării şi aprofundării Parteneriatului strategic cu Marea Britanie. România a continuat să promoveze şi să susţină o relaţie cât mai apropiată a Marii Britanii cu UE", susţine sursa citată.
Potrivit raportului, alte direcţii de acţiune au fost pentru "aprofundarea Parteneriatului strategic cu Franţa şi continuarea implementării Foii de parcurs a Parteneriatului strategic, în toate dimensiunile sale, precum şi pentru "consolidarea parteneriatului de substanţă strategică cu Germania".
Pe perioada mandatului, Ana Birchall arată că a acţionat pentru consolidarea şi dezvoltarea Parteneriatului strategic cu Spania, pe toate dimensiunile sale. O altă prioritate a diplomaţiei române - Parteneriatul strategic consolidat cu Italia - a fost un alt obiectiv promovat, consolidarea şi dezvoltarea lui fiind făcută constant în discuţiile avute de Birchall cu interlocutorii italieni, se menţionează în raportul de activitate.
Totodată, în relaţiile bilaterale cu Polonia, viceprim-ministrul a acţionat pentru aprofundarea şi consolidarea Parteneriatului strategic, pe baza intereselor convergente ale celor două state în cadrul UE, NATO şi în Vecinătatea Estică. Cât priveşte Parteneriatul strategic cu Turcia, în toate demersurile întreprinse s-a urmărit obiectivul României de consolidare a lui, "pe baza intereselor comune, cu precădere în domeniul securitar şi economic".
Ana Birchall spune că a acţionat şi pentru promovarea candidaturii României pentru mandatul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2020 - 2021, menţionând că a sprijinit activ demersurile instituţiei coordonatoare, Ministerul Afacerilor Externe, de promovare a candidaturii României.
"De la preluarea mandatului, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice a susţinut şi promovat candidatura României la OCDE, subliniind expertiza deţinută de România, inclusiv în cadrul întrevederilor bilaterale avute cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi cu alţi oficiali", mai arată raportul de activitate al Anei Birchall.
Începând de miercuri, Mihai Fifor deţine funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Birchall - bilanţ la finalul mandatului de vicepremier: Aprofundarea parteneriatelor strategice - obiectiv esenţial al României
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.254
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.254

47
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
47

403
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
403

1.699
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.699

70
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
70

5.093
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.093

3.237
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.237

2.269
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.269

3.572
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.572

3.592
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.592

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.494
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.494

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132















Comentează