Biofarm, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente din România, a înregistrat în perioada 2017 - 2020 o creştere a cifrei de afaceri de la 170 milioane lei la 216 milioane lei, în timp ce profitul s-a majorat de la 36 milioane lei la 54 milioane lei, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
În aceeaşi perioadă, EBITDA a crescut de la 50 milioane lei la 75 milioane lei, iar lichidităţile companiei s-au majorat gradual, de la 37 milioane lei în 2017, la 121 milioane lei în primul semestru din 2021, în condiţiile în care au fost plătite dividende în valoare de aproximativ 75 milioane lei.
Veniturile nete din vânzări realizate în primul semestru al anului 2021 au fost de peste 117 milioane lei, în creştere cu 14% faţă de primul semestru al anului 2020.
"În ultimii patru ani, piaţa farmaceutică românească a fost într-o continuă schimbare, iar pentru a ne menţine trendul de creştere am înţeles că, în acest context, contribuţia noastră cheie este de a dezvolta relaţii win-win de lungă durată, cu toţi partenerii din cadrul lanţului de distribuţie şi strategii câştigătoare pe brandurile Biofarm. Totodată, în această perioadă, Biofarm a trecut printr-un amplu proces de revitalizare a imaginii de brand, atât la nivel corporate, cât şi pentru brandurile strategice din portofoliu, întâmpinând astfel aşteptările consumatorilor din categoria Consumer Healthcare din România, care devin tot mai sofisticaţi şi mai atenţi la produsele pe care le aleg", a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.
Biofarm este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria farmaceutică locală, în categoria Consumer Healthcare (CHC) aflându-se, după primele 6 luni, pe locul 3 în termeni de valoare, în timp ce din perspectivă volumică ocupă locul 2, cu 9,8 milioane de unităţi vândute către consumatorul final.
În prezent, portofoliul Biofarm acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos, multivitamine), cu peste 20 de branduri reprezentative şi este lider de piaţă volumic în categoriile de referinţă a şapte dintre brandurile sale: Bixtonim, Carmol, Colebil, Triferment, Sennalax, Nervocalmin şi Cavit Junior.
În contextul aniversării a 100 de ani, Biofarm şi-a setat ca obiectiv consolidarea poziţiei în piaţa farmaceutică din România şi în pieţele externe prin dezvoltarea unui portofoliu competitiv, bazat pe nevoile reale ale pieţei. În prezent, Biofarm exportă în ţări precum Azerbaidjan, Rusia, Georgia, Kurdistan/ Iraq, Kyrgyzstan, Malta, Republica Moldova, Ungaria şi Ucraina. Compania se află în proces de negociere cu mai multe state din zona Europei de Sud Est, Asia Centrală şi de Sud Est, Africa şi zona Arabă.
Pe termen lung, compania Biofarm îşi propune să lărgească portofoliul curent prin dezvoltarea şi fabricarea la standarde înalte de calitate a unor noi produse (medicamente şi suplimente alimentare), achiziţia de licenţe de la alţi producători sau prin încheierea unor contracte de fabricaţie.
Biofarm a înregistrat în perioada 2017 - 2020 o creştere a cifrei de afaceri de 216 milioane lei, în timp ce profitul s-a majorat la 54 milioane lei
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

1.866
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.866

2.348
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.348

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

105
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
105

54
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
54

123
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
123

84
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
84

424
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
424

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

132
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
132

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29














Comentează