Bilanţul morţilor în urma unei alunecări de teren produse de ploile musonice în sudul Myanmarului a ajuns la 65 pe măsură ce operaţiunile de căutare au continuat, a informat marţi Departamentul de pompieri din această ţară, citat de DPA şi Xinhua potrivit Agerpres
Satul The Phyu Gon, situat la poalele unui munte, în oraşul Paung din statul Mon, a fost devastat de o alunecare de teren în dimineaţa zilei de 9 august, la ora 7.00 a.m., după ce zona se confruntase cu ploi masive noaptea anterioară.
Peste două zeci de case au fost distruse în urma alunecării de teren. Peste 150 de săteni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi 35 de persoane au ajuns la spitalele din apropiere pentru a primi îngrijiri medicale.
Personalul militar şi voluntarii locali au asistat la operaţiunile de căutare alături de serviciul de pompieri din Myanmar.
Voluntarii au declarat pentru ziarul de stat Global New Light că au localizat mai multe victime îngropate în noroi, despre care cred că sunt decedate, ale căror corpuri sunt însă pe moment dificil de recuperat.
Alunecările de teren au afectat şi alte şase locaţii din oraşul Paung din 9 august, localnicii rămânând în alertă de teama unor dezastre viitoare.
Vicepreşedintele Myanmarului, Henry Van Thio, se află de sâmbătă în oraş, oferind asistenţă în numerar familiilor victimelor.
Operaţiuni de salvare au avut loc şi în alte părţi din sudul Myanmarului, unde inundaţiile au ajuns la vârfurile copacilor, forţând circa 25.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele
Bilanţul morţilor în urma unei alunecări de teren produse în Myanmar a ajuns la 65
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

1.107
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.107

549
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
549

812
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
812

1.039
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.039

88
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
88

1.481
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.481

927
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
927

2.862
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.862

51
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
51

80
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
80

6.344
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.344

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228














Comentează