Taifunul Phanfone, care s-a abătut în ziua de Crăciun asupra statului Filipine, a făcut 41 de morţi, au anunţat duminică autorităţile locale, în contextul în care zeci de mii de localnici au fost evacuaţi în adăposturi de urgenţă, informează AFP potrivit Agerpres
Taifunul a părăsit teritoriul filipinez sâmbătă, după ce a devastat mai multe insule din Visayas (una dintre cele trei unităţi administrative ale ţării), situate în centrul arhipelagului şi considerate destinaţii turistice extrem de apreciate.
Guvernul continuă operaţiunile de evaluare a pagubelor, care urmează o curbă ascendentă.
Numărul persoanelor decedate a urcat la 41, după ce precedentul bilanţ, publicat vineri, conţinea 28 de morţi. Autorităţile continuă operaţiunile de căutare a altor 12 persoane date dispărute.
Printre victime se află trei membri ai echipajului unei ambarcaţiuni care s-a scufundat din cauza vânturilor puternice, un poliţist electrocutat după prăbuşirea unui stâlp de electricitate şi un bărbat strivit de un copac.
Cel mai recent bilanţ publicat de Agenţia naţională de gestionare a catastrofelor vorbeşte despre peste 1,6 milioane de persoane afectate de acest ciclon tropical, care a avariat peste 260.000 de case şi a obligat aproape 100.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele pentru a se adăposti în centre special amenajate.
În acest arhipelag în care catolicii reprezintă peste 80% din populaţie, cei mai mulţi dintre localnicii evacuaţi au sărbătorit Crăciunul în centre de evacuare, unde, din cauza amplorii distrugerilor, vor putea să rămână până la Anul Nou.
Guvernul estimează că această puternică furtună tropicală a provocat pagube de 21 de milioane de dolari în sectorul agriculturii şi la nivelul infrastructurilor.
În anumite zone afectate de taifun, care a fost însoţit de rafale cu viteze de 200 de kilometri pe oră, liniile de electricitate şi reţelele de internet sunt în continuare întrerupte.
În medie, aproximativ 20 de taifunuri şi furtuni tropicale se abat în fiecare an asupra statului Filipine, unde provoacă sute de decese. La jumătatea lunii decembrie, o violentă furtună tropicală a făcut 13 morţi în nordul ţării.
Devastând culturile agricole şi locuinţele oamenilor, aceste calamităţi naturale contribuie la întreţinerea unei stări de sărăcie endemică.
Phanfone, denumit în Filipine "Ursula", a fost cel de-al 21-lea ciclon care a lovit arhipelagul filipinez în 2019. El a urmat aceeaşi traiectorie ca super-taifunul Haiyan, cel mai devastator înregistrat vreodată în această ţară, care a făcut peste 7.300 de morţi şi dispăruţi în 2013, devastând în special oraşul Tacloban.
Bilanţul deceselor provocate de taifunul Phanfone în Filipine a urcat la 41
București
7°C
Articole Similare

41
Dependența de angajații străini a devenit inevitabilă în Bulgaria, în sectorul turismului
41

604
Irakul declară forţă majoră: oprește producția de țiței pentru că nu mai are spațiu să-l depoziteze
604

857
Donald Trump ține să dea marele semnal, înainte de alegerile din Ungaria: Susținere fără menajamente pentru Viktor Orban
857

1.329
Un cunoscut influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât, confundat cu o dronă ucraineană
1.329

1.140
Marea Britanie permite americanilor să atace din bazele sale, dar nu-și expune cea mai vulnerabilă zonă: A fost deja vizată de Iran
1.140

1.301
Serviciile secrete din Rusia plănuiau o tentativă fake de asasinat asupra lui Viktor Orban: Voiau să-i câștige astfel alegerile (Washington Post)
1.301

48
Peste 300 de animale care trăiau într-un adăpost supraaglomerat și insalubru din California au fost salvate
48

2.738
Iranul a început să schimbe strategia și acum aplică politica ”ochi pentru ochi”, unul dintre cele mai importante principii ale șiiților
2.738

2.471
VIDEO Pensionar, obligat să muncească din cauza pensiei mici, alături de soție: Livratorul de mâncare a strâns aproape 1 milion de euro în câteva zile
2.471

2.120
G7 reacţionează la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Iranul trebuie să pună capăt imediat şi necondiţionat atacurilor nejustificate
2.120

3.685
VIDEO Israelul se răzbună după marele atac al Iranului: Atac puternic asupra unui punct strategic din Teheran
3.685

39
California va inaugura cel mai mare pod pentru animale sălbatice din lume
39

1.052
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
1.052
















Comentează