USR Bucureşti anunţă că, în cei doi ani care s-au împlinit de la preluarea mandatelor, consilierii municipali ai partidului au depus 27 de proiecte, dintre care 6 aprobate, 30 de amendamente şi peste 500 de întrebări şi interpelări, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
De asemenea, reprezentanţii Uniunii Salvaţi România au formulat peste 100 de solicitări de informaţii de interes public şi au analizat peste 1.500 de proiecte de hotărâre supuse dezbaterii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
"Prin activitatea din Consiliul General, USR a protejat oamenii, oraşul, bunurile şi banul public, dar a şi construit. Am votat orice proiect bun pentru bucureşteni, indiferent de partidul care l-a propus, am venit cu idei, soluţii, amendamente şi unele dintre acestea au fost adoptate, am organizat dezbateri cu cetăţenii şi experţii pe teme de interes pentru bucureşteni. Chiar dacă multe proiecte propuse de noi nu au fost votate din interese politice, important este că ele există şi că imediat după 2020 vor putea fi adoptate. Aici este o mare hibă a legii care se pare că nu pedepseşte refuzul de a pune pe ordinea de zi proiecte depuse de luni şi chiar de ani de zile", a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.
Printre proiectele propuse de USR Bucureşti se numără: modificarea Regulamentului local în vederea implicării cetăţenilor în decizii privind urbanismul; regulament local de publicitate stradală; audit managerial şi medical la spitalele din Bucureşti aflate în subordinea ASSMB; audit extern la societăţile municipale; program de sterilizare gratuită a animalelor fără pedigree, dar cu stăpân; inventar şi modernizare staţii RATB; Piaţa Victoriei - rezervată manifestărilor civice; plan de măsuri pentru persoanele fără adăpost; interzicerea dresurilor de animale în divertisment; clădirea PMB - obiectiv turistic; Mihai Şora - cetăţean de onoare.
"Cred că o bună informare a cetăţenilor şi o vigilenţă sporită faţă de cheltuirea banului public rămân cea mai bună formă de a proteja oraşul în acest moment. Apariţia USR în administraţia Bucureştiului a însemnat dispariţia aranjamentelor de culise. Sau cel puţin reducerea drastică a numărului lor. În aceşti doi ani, bucureştenii au primit informaţii despre ce se întâmplă în Consiliu mai mult decât au primit în ultimele două mandate. Iar acesta este indiscutabil meritul USR. Am ridicat nivelul de informare, dar am ridicat şi nivelul aşteptărilor publicului faţă de consilierii municipali şi locali, dar şi faţă de Primărie. Nu vom şti niciodată câte aranjamente au căzut datorită prezenţei USR în Consiliu", a spus Roxana Wring.
USR Bucureşti a organizat pe 19 mai evenimentul "Jumătatea plină", în cadrul căruia consilierii locali şi municipali ai partidului au prezentat principalele reuşite obţinute în primii doi ani de mandat.
Bilanţ USR, la 2 ani de mandat în administraţia Capitalei: 27 proiecte depuse, 6 aprobate, peste 500 de întrebări şi interpelări
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.254
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.254

47
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
47

403
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
403

1.699
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.699

70
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
70

5.093
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.093

3.237
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.237

2.269
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.269

3.572
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.572

3.592
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.592

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.494
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.494

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132















Comentează