Biatlon: Prima victorie în Cupa Mondială pentru norvegianca Maren Kirkeeide

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-12-2025 19:08

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/olympicromania

Norvegianca Maren Kirkeeide a obţinut prima victorie din cariera sa în Cupa Mondială de biatlon, reuşind să se impună duminică în proba feminină de 12,5 km cu start grupat de la Grand-Bornand (Franţa), potrivit Agerpres.

Kirkeeide (22 ani), cronometrată în 32 min 53 sec 2/10, cu un tur de penalitate, a devansat-o cu 3/10 pe franţuzoaica Lou Jeanmonnot, cea care reuşise să se impună în proba de urmărire 10 km desfăşurată sâmbătă în aceeaşi staţiune franceză.

Pe poziţia a treia, la 8/10, s-a clasat o reprezentantă a Franţei, Justine Braisaz-Bouchet, urmată de compatrioata sa Camille Bened, singura schioare fără nicio ratare la tir şi care s-a aflat la conducere până în ultimul tur al cursei, când a slăbit ritmul şi a fost depăşită de rivalele sale.

Lou Jeanmonnot şi-a păstrat poziţia de lider al clasamentului general al Cupei Mondiale, cu un avans de 68 de puncte faţă de Maren Kirkeeide.

Clasamentul probei feminine de 12,5 km cu start grupat:
1. Maren Kirkeeide (Norvegia) 32:53.2 (1 tur de penalitate)
2. Lou Jeanmonnot (Franţa) + 0.3 (1)
3. Justine Braisaz-Bouchet (Franţa) + 0.8 (1)
4. Camille Bened (Franţa) + 5.7 (0)
5. Amy Baserga (Elveţia) + 15.5 (1)
...

Clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de biatlon:
1. Lou Jeanmonnot (Franţa) 481 puncte
2. Maren Kirkeeide (Norvegia) 413
3. Dorothea Wierer (Italia) 363
4. Anna Magnusson (Suedia) 363
5. Suvi Minkkinen (Finlanda) 353
...

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri