Jucătoarele de origine română Bianca Andreescu şi Emma Răducanu s-au calificat în runda a doua a turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, după victoriile obţinute în trei seturi, luni, la Paris.
Bianca Andreescu (21 ani, 72 WTA), care reprezintă Canada, a trecut de belgianca Ysaline Bonaventure cu 3-6, 7-5, 6-0, la a treia sa participare la Roland Garros, unde nu a depăşit până acum turul al doilea.
În turul secund, Bianca va avea o adversară foarte dificilă, campioana olimpică en titre, elveţianca Belinda Bencic.
Britanica Emma Răducanu (19 ani, 12 WTA), la debutul său în Grand Slam-ul pe zgură, a avut nevoie de mai bine de două ore şi jumătate (2 h 37 min) pentru a trece de cehoaica Linda Noskova (17 ani), cu 6-7 (4/7), 7-5, 6-1. Următoarea sa adversară va fi belarusa Aleksandra Sasnovici.
Lista jucătoarelor de top care au părăsit turneul după meciurile de luni a fost completată de estoniana Anett Kontaveit, a cincea favorită, învinsă de australianca Ajla Tomljanovic, cu 7-6 (7/5), 7-5. Au mai fost eliminate cehoaica Barbora Krejcikova, campioana en titre, şi japoneza Naomi Osaka.
Rezultatele înregistrate luni în primul tur la simplu feminin:
Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-2, 6-0
Alison Riske (SUA) - Daiana Iastremska (Ucraina) 6-3, 6-3
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) - Kristina Kucova (Slovacia) 4-6, 7-6 (7/1), 6-2
Danka Kovinic (Muntenegru) - Liudmila Samsonova (Rusia/N.25) 2-6, 6-2, 6-1
Qinwen Zheng (China) - Maryna Zanevska (Belgia) 6-3, 6-1
Leolia Jeanjean (Franţa) - Nuria Parrizas Diaz (Spania) 6-4, 6-3
Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) - Lin Zhu (China) 6-4, 3-6, 6-3
Martina Trevisan (Italia) - Harriet Dart (Marea Britanie) 6-0, 6-2
Daria Saville (Australia) - Valentini Grammatikopoulou (Grecia) 6-1, 6-2
Petra Kvitova (Cehia/N.32) - Anna Bondar (Ungaria) 7-6 (7/0), 6-1
Angelique Kerber (Germania/N.21) - Magdalena Frech (Polonia) 2-6, 6-3, 7-5
Elsa Jacquemot (Franţa) - Heather Watson (Marea Britanie) 6-3, 6-3
Emma Răducanu (Marea Britanie/N.12) - Linda Noskova (Cehia) 6-7 (4/7), 7-5, 6-1
Bianca Andreescu (Canada) - Ysaline Bonaventure (Belgia) 3-6, 7-5, 6-0
Amanda Anisimova (SUA/N.27) - Naomi Osaka (Japonia) 7-5, 6-4
Ajla Tomljanovic (Australia) - Anett Kontaveit (Estonia/N.5) 7-6 (7/5), 7-5
Victoria Azarenka (Belarus/N.15) - Ana Bogdan (România) 6-7 (7/9), 7-6 (7/1), 6-2
Andrea Petkovic (Germania) - Oceane Dodin (Franţa) 6-4, 6-2
Diane Parry (Franţa) - Barbora Krejcikova (Cehia/N.2) 1-6, 6-2, 6-3
Bianca Andreescu şi Emma Răducanu s-au calificat în runda a doua a turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

6
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
6

14
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
14

18
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
18

42
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
42

15
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
15

98
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
98

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

133
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
133

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

98
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
98

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

















Comentează