Premierul ceh, Petr Fiala, a cărui ţară exercită în prezent preşedinţia semestrială a UE, a declarat marţi la revenirea sa de la Kiev că Uniunea Europeană ar putea de acum sancţiona Belarus, aliatul Rusiei, pentru rolul său în conflictul din Ucraina, relatează France Presse.
Belarus asigură că nu doreşte să se implice direct în război, dar a permis staţionarea soldaţilor ruşi pe teritoriul său, de care Rusia s-a servit ca de o platformă logistică pentru a invada Ucraina la sfârşitul lunii februarie.
'Analizăm în prezent rolul Belarus şi necesitatea potenţială de a viza' această ţară, a declarat Petr Fiala jurnaliştilor la revenirea sa de la Kiev, unde a efectuat o vizită luni împreună cu miniştrii săi pentru discuţii cu omologii ucraineni.
Guvernul ceh anunţase încă din 7 octombrie că o reuniune comună cu executivul ucrainean va avea loc în 31 octombrie la Kiev.
'Unele sancţiuni împotriva Belarus au fost instituite deja, dar nu putem accepta că Belarus susţine politica Rusiei sau că Rusia eludează impactul sancţiunilor prin intermediul unor ţări precum Belarus', a adăugat Fiala.
UE a impus opt pachete de sancţiuni vizând în principal industria rusă şi persoane fizice de la începutul invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie.
Rusia trebuie să fie 'din ce în ce mai izolată', consideră Fiala. 'Ştim că sancţiunile funcţionează, putem vedea asta din multe date şi trebuie să continuăm fără îndoială', a mai spus el.
'Trebuie să conştientizăm că atacurile împotriva Ucrainei sunt efectuate din spaţiul aerian al Belarus şi că Belarus furnizează arme Rusiei', a insistat la rândul său ministrul de externe ceh, Jan Lipavsky.
Minskul şi Moscova au anunţat în octombrie o forţă militară comună, iar armata ucraineană exprimă temeri în legătură cu 'ameninţarea crescândă' a unei noi ofensive ruseşti dinspre Belarus, vecinul său din nord. Potrivit Ministerului Apărării de la Minsk, 'până la 9.000 de soldaţi ruşi' şi circa 170 de tancuri staţionează în Belarus.
În plus, în buletinul său zilnic privind situaţia de pe frontul din Ucraina, Ministerul Apărării britanic publică marţi pe contul său de Twitter imagini datând din 17 octombrie cu două avioane de interceptare ruseşti MiG-31K (Cod NATO:Foxhound) pe aeroportul militar Maciulişci de lângă Minsk, în apropierea cărora se află un container, ce ar putea fi folosit pentru depozitarea rachetelor hipersonice Kinjal.
Belarus riscă sancțiuni UE pentru rolul său în conflictul din Ucraina: 'Nu putem accepta că susține politica Rusiei'
București
14°C
Articole Similare

30
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
30

32
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
32

5.779
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
5.779

128
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
128

8.267
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.267

196
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
196

7.021
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.021

2.856
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.856

2.876
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.876

844
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
844

118
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
118

2.035
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.035

1.491
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.491

















Comentează