Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, deşi analiştii se aşteaptă în viitor la noi măsuri de stimulare, în urma încetinirii redresării economiei şi a aprecierii euro, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.
"Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel aproape, dar sub 2% în cadrul orizontului de proiecţie, iar o astfel de convergenţă se reflectă în dinamica inflaţiei", se arată într-un comunicat de presă al BCE.
Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care oficialul BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.
După ce economia zonei euro a înregistrat un declin istoric în trimestrul doi din 2020, analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să adopte noi măsuri de stimulare, posibil în decembrie. Datele recente arată o scădere a încrederii investitorilor şi a consumatorilor, în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus, mulţi fiind îngrijoraţi că ar putea fi introduse noi restricţii.
Dar cel mai important aspect pentru BCE - rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.
Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Problemele se intensifică după ce euro s-a apreciat cu 8% faţă de dolar, erodând competitivitatea exporturilor şi reducând inflaţia, deoarece preţurile de import scad.
"Preşedintele Christine Lagarde va trebui să meargă pe sârmă, probabil va scoate în evidenţă că BCE monitorizează implicaţiile aprecierii euro la adresa stabilităţii preţurilor, şi că toate instrumentele pot fi ajustate pentru a îndeplini mandatul BCE privind inflaţia", se arată într-o analiză a analiştilor de la UniCredit.
BCE menţine dobânda de referinţă la nivelul istoric de zero procente
Explorează subiectul
Articole Similare

919
Voineag (Bilanț) - Am reușit recrutarea a peste 400 de profesioniști în cadrul structurii și am atins jaloanele propuse pentru acest mandat
919

17
IT-ul domină în continuare topul salariilor cele mai mari; la polul opus, saloanele de înfrumuseţare
17

1.045
Bolojan, față în față cu Moody’s: Guvernul promite deficit de 6,2% și investiții la nivel ridicat în 2026
1.045

8
Cifra de afaceri a Renault Group a crescut cu 3% în anul 2025, la 57,9 miliarde de euro
8

1.173
Bogdan Ivan le dă vești bune minerilor de la CE Oltenia, în ziua protestului acestora din București: Ce se va întâmpla azi cu bonurile de masă
1.173

5.162
Salariul minim urcă de la 1 iulie 2026: Guvernul pune azi în mișcare noua formulă europeană
5.162

2.656
România susține E6 și Europa cu două viteze - Pariul lui Nazare pe E6, între beneficii economice și pericolul de a rămâne în afara nucleului dur al UE
2.656

5.822
Dragoș Damian: Dragă Coaliție de Guvernare, în loc de impozit progresiv, ce spui de o taxă windfall pentru „băieții deștepți”?
5.822

42
Bursele europene au închis miercuri pe creştere; Declin de 7% al acţiunilor Bayer, după propunerea unui acord de 7,25 miliarde de dolari în procesele Roundup
42

35
Microsoft estimează investiţii de 50 de miliarde de dolari pentru extinderea inteligenţei artificiale în ”Sudul Global”
35

46
BAE Systems mizează pe creşterea cheltuielilor pentru apărare, pe fondul unui portofoliu record de comenzi
46

62
Carrefour vizează profituri mai mari prin repoziţionarea pe pieţele-cheie
62

44
Preţurile petrolului au urcat miercuri cu peste 3% după ce vicepreşedintele SUA a spus că Iranul a ignorat cerinţe-cheie; opţiunea militară rămâne pe masă
44

















Comentează